Publicat: 1 Decembrie, 2020 - 11:44
Share

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, în care arată că această sărbătoare ne responsabilizează.
"1 Decembrie ne aduce aminte de istoria noastră zbuciumată, de modul în care am ştiut să ne păstrăm fiinţa naţională chiar şi în cele mai dificile momente. (...) 1 Decembrie este şi un moment de bilanţ, un moment în care ne gândim la viitor, la viitorul României, la ceea ce vrem pentru copiii şi tinerii noştri. Prin urmare, rememorarea datei de 1 Decembrie 1918 ne obligă pe toţi să privim responsabil la ceea ce facem pentru România. Gândurile mele se îndreaptă spre memoria acestor suflete care au crezut în România Mare şi au considerat că nimic nu este puţin pentru a reda libertatea românilor în a-şi hotărî propriul destin, destin care astăzi ne arată că România este pe drumul cel bun, prin şi cu oamenii ei", spune ministrul Apărării într-un mesaj video postat pe Facebook.

Tag-uri Nume: