28 mai 2022

CMR salută retrimiterea legii privind funcţionarea Colegiului Medicilor din România în Parlament

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Lege ce vizează profesia medicală şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România retrimisă astăzi în Parlament

În urma demersurilor iniţiate săptămâna trecută de Colegiul Medicilor din România (CMR) după ce instituţia a aflat de existenţa unei legi aflate la promulgare ce viza profesia medicală şi funcţionarea instituţiei, dar realizată fără consultarea CMR, Preşedintele României a decis astăzi să trimită spre reexaminare actul legislativ.

Astfel, Preşedintele României, dl Klaus Iohannis, a trimis, vineri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, referitoare la componenţa şi modul de alegere a membrilor consiliilor colegiilor teritoriale ale medicilor şi a consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România.

Colegiul Medicilor din România (CMR) a atras atenţia, că Legea aflată în promulgare ce vizează profesia medicală şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România „a fost realizată cu încălcarea principiului independenţei unei entităţi juridice, care ar trebui să se bucure de autonomie în modul de organizare şi funcţionare, iar prin modificările aduse componenţei Consiliului Naţional s-a creat inclusiv o imixtiune în modul de funcţionare a organizaţiei profesionale, care reprezintă toţi medicii din România”.

Totodată, reprezentanţii CMR, au avertizat că modificările legislative prezente în actul normativ aflat în discuţie, vor duce la disfuncţionalităţi majore în activitatea Colegiului Medicilor din România şi inegalităţi între membrii aceluiaşi corp profesional.

Preşedintele Klaus Iohannis precizează în cererea de reexaminare că unele dintre soluţiile legislative cuprinse în Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2019, în forma adoptată de Parlament, sunt de natură să contravină principiului securităţii raporturilor juridice, putând genera discriminări între categoriile de membri ale aceleiaşi profesii, motiv pentru care se impune reanalizarea de către Parlament a legii.

Colegiul Medicilor din România salută această decizie şi mulţumeşte tuturor celor implicaţi în rezolvarea acestei situaţii şi îşi reafirmă totala deschidere la Dialog şi Consultare cu orice instituţie publică a României, membri ai Parlamentului, sau alte organizaţii pe orice subiect ce vizează profesia medicală şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România. Comunicat de presă – Colegiul Medicilor din România