20 octombrie 2021

CNAIR a desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 al Centurii Bucureşti Nord

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În urma reevaluării ofertelor conform deciziilor CNSC şi Curtii de Apel Bucureşti, CNAIR a transmis vineri, 25.06.2021, adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului pentru Proiectare şi Execuţie – Autostrada de Centură Bucureşti, km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord, km 0+000-km 52+770, Lot 3: km 39+000-km 47+600, în lungime de 8,6 km.

Ofertantul desemnat câstigător este IC ICTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş., cu preţul de 413.665.346,64 lei fără TVA.

Durata contractului este de 30 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani.

În cadrul contractului, viitorul antreprenor va realiza mai multe lucrări de artă, incluzând 7 pasaje, două dintre acestea având lungimi de 318,30 m şi respectiv 466,50 m.

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea contestaţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

CNAIR SA