Publicat: 12 Octombrie, 2016 - 12:29

Pe perioada în care sistemul cardului naţional de asigurări de sănătate nu funcţionează în parametri normali, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate pot acorda asiguraţilor servicii offline. CNAS precizează că, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, serviciile medicale acordate offline vor putea fi raportate şi validate de sistemul informatic în termen de trei zile lucrătoare după cea în care s-a acordat serviciul respectiv, astfel:
- pentru serviciile acordate în cursul zilei de luni, 10 octombrie 2016, raportarea şi validarea se poate face până joi, 13 octombrie 2016, orele 23.59;
- pentru serviciile acordate în cursul zilei de marţi, 11 octombrie 2016, raportarea şi validarea se poate face până vineri, 14 octombrie 2016, orele 23.59;
- pentru serviciile acordate în cursul zilei de miercuri, 12 octombrie 2016, raportarea şi validarea se poate face până luni, 17 octombrie 2016, orele 23.59.
Conform datelor Direcţiei Generale Tehnologia Informaţiei din cadrul CNAS, în cursul zilei de marţi, 11 octombrie 2016, la nivelul întregii ţări au putut fi raportate şi validate circa 50% din serviciile medicale efectuate, în medie, în cursul unei zile normale de lucru.
CNAS cere scuze tuturor celor afectaţi de situaţia fortuită şi menţionează că depune toate eforturile pentru readucerea sistemului cardului naţional de sănătate, în cel mai scurt timp posibil, în parametri normali de funcţionare. 
Totodată, instituţia va comunica în timp util furnizorilor de servicii medicale care sunt soluţiile de raportare şi validare a serviciilor efectuate, în cazul în care situaţia actuală se prelungeşte, astfel încât activitatea lor să nu fie perturbată iar pacienţii asiguraţi să nu aibă de suferit.