Publicat: 8 Decembrie, 2014 - 09:00

Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, luni, noi atenționări nowcasting Cod Galben de ceață pentru județele Harghita, Prahova, Ialomița și Călărași, valabile până la ora 10,00.

Astfel, în zonele joase din județul Harghita, drumurile naționale și europene, inclusiv municipiile Miercurea Ciuc și Toplița se va semnala ceață, fenomen ce va determina scăderea vizibilității local sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri.

Tot până la ora 10,00, în județele Prahova (inclusiv municipiul Ploiești), Ialomița și Călărași (inclusiv autostrada A2) va persista ceața, iar vizibilitatea va fi scăzută, local, sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.