Publicat: 13 Iunie, 2013 - 19:24

Mai multe râuri din 22 de judeţe, majoritatea din jumătatea de est a ţării, se află, în intervalul joi, ora 13.00 - vineri, ora 16.00, sub cod galben de inundaţii.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INGHA) preconizează creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice: Tur, Someşul Mare, Crasna, Barcău, Olt, Argeş, Vedea, Ialomiţa, Buzău, Râmnicu Sărat, Putna, Bârlad, Suceava, Moldova, Bistriţa, afluenţii Prutului şi râurile din Dobrogea, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Codul galben vizează râurile din bazinele hidrografice:

Tur (judeţul Satu Mare)
 Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud)
 Crasna, Barcău (judeţele Sălaj, Satu Mare, Bihor)
 afluenţii Oltului superior din judeţul Covasna
 afluenţii Oltului inferior din judeţele Gorj, Vâlcea şi Olt
 râurile din bazinele hidrografice superioare şi mijlocii ale Vedei, Argeşului, Dâmboviţei, Ialomiţei, Prahovei şi Buzăului (judeţele Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Covasna)
 râurile mici din bazinele hidrografice Suceava, Moldova, Bistriţa (judeţul Suceava)
 Putna, Râmnicu Sărat (judeţele Vrancea şi Buzău)
 Jijia, Bârlad (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Bacău şi Vrancea)
 afluenţii Prutului din judeţele Vaslui şi Galaţi şi râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea)