Publicat: 16 Iunie, 2019 - 12:05
33 grade în Capitală

Aproape toata țara este sub cod galben de poli torenațiale și vijelii, până duminică seara, la ora 22.00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

În cea mai mare parte a zonei de munte, precum și în Transilvania, în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei și vestul Dobrogei, apoi și în Crișana, Banat și Maramureș, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Avertizarea cod galben este valabilă până la ora 22.00.

Tot până duminică, la ora 22.00 este valabilă și o informare privind disconfortul termic, din cauza vremii călduroase, izolat caniculară în regiunile vestice și sudice.

Potrivit meteorologilor, la orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități cu precădere în zonele de câmpie.

De asemenea, îndeosebi după-amiaza și seara, vremea va fi instabilă la deal, la munte și local în celelalte regiuni. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și izolat 35...40 l/mp.

 

În Capitală vremea se menține călduroasă duminică, cu temperaturi ce ajung la 33 grade Celsius, seara fiind posibile averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și grindină.

Duminică, vremea va fi călduroasă, iar în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat.

Temperatura maximă va fi de 32-33 de grade Celsius , iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și spre orele serii, când probabilitatea pentru averse, posibil torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și grindină va fi ridicată, transmite Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru București.

Tag-uri Institutii: