27 iunie 2022

Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ

Water flowing along the street curb during heavy rain. Close up of splashing raindrops and air bubbles.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Cod galben în cea mai mare parte a teritoriului României.
Astfel, în intervalul 1 iunie, ora 10:00 – 2 iunie, ora 10:00, în judeţele Tulcea, Constanţa şi în zona de munte a judeţelor Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, va fi Cod portocaliu de ploi abundente şi se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 – 50 de l/mp şi, izolat, peste 70 l/mp. În zona litorală şi în bazinul vestic al Mării Negre temporar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55 – 70 km/h.

În acelaşi interval, în Dobrogea, în estul şi nord-estul Munteniei şi în jumătatea de sud a Moldovei va ploua însemnat cantitativ. În Oltenia, vestul Munteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste zone vor fi sub Cod galben de ploi. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 35 l/mp şi, izolat, peste 40 l/mp.

„În cursul zilei de miercuri (2 iunie), în regiunile estice şi sud-estice, va continua să plouă în general moderat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze de 45 – 55 km/h”, avertizează meteorologii.