Publicat: 25 Iunie, 2019 - 15:35

Ordonanța de urgență privind Codul Administrativ a fost introdusă pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern și ar putea fi aprobată marți, au declarat surse politice.

În 12 iunie, premierul a anunțat că Guvernul va adopta Codul administrativ prin Ordonanţă de Urgenţă, avizul CES - care a avizat negativ proiectul - fiind unul consultativ şi că va vedea la următoarea şedinţă a Consiliului care sunt obiecţiile acestuia. Tot atunci, Viorica Dăncilă afirma că este nevoie de "puţin consens" şi de "un dialog constructiv pentru a putea pune în aplicare proiectele importante pentru România".

Codul Administrativ conține mai multe prevederi controversate, printre care introducerea pensiilor speciale pentru aleșii locali, aprobarea proiectelor care vizează administrarea patrimoniului cu majoritate absolută (jumătate plus 1 din numărul consilierilor în funcție), față de două treimi cât era până acum, mutarea răspunderii pentru actele administrative ilegale de la primari către funcționarii publici. Una dintre marile mize ale acestui proiect este intrarea în legalitate a companiilor municipale înființate de Gabriela Firea, deoarece aceasta nu are votul USR și PNL, deci nu poate obține votul a două treimi din consilierii generali.

Care sunt cele mai importante prevederi ale proiectului de OUG:

  • Proiectele care vizează administrarea patrimoniului vor putea fi adoptate doar cu votul a jumătate plus unu din consilierii în funcție. Principala miză este introducerea în legalitate a celor 20 de companii municipale înființate de primarul Gabriela Firea.
  • Pensii speciale pentru aleșii locali. Aceste pensii se vor acorda pe lângă pensiile normale. Dacă facem un calcul bazat pe formula din codul administrativ, aleșii locali ar putea primi în plus câteva zeci de mii de lei. De exemplu, un primar care a avut un mandat va primi 19% din indemnizația lunară brută pensie specială, unul care a avut două mandate 38%, iar unul care a avut trei sau mai multe mandate - 57%. Mai concret, dacă un primar de comună are o indemnizație brută de 6.000 lei și a avut două mandate, va primi o pensie specială de 1.800 lei. Primarul unui oraș mai mare, care poate avea între 10.000 și 20.000 lei pe lună brut și două mandate, va primi în plus până la 7.600 lei/lună. Dacă are trei mandate ajunge la 11.000 lei pe lună.
  • Pot fi membri ai Guvernului persoanele condamnate penal, dar pentru care a intervenit reabilitarea
  • Transferul răspunderii de la primari către funcționarii publici.

Cum motivează Guvernul urgența

Guvernul susţine că „este constrâns să acționeze prompt pe calea unei ordonanțe de urgență în vederea eliminării disfuncționalităților de ordin sistemic, prin codificarea/ sistematizarea/ îmbunătățirea soluțiilor de reglementare din cuprinsul principalelor acte normative din domeniul administrației publice, disfuncționalități care au creat de-a lungul timpului situații excepționale la nivelul unor colectivități locale, ce au impus adoptarea de soluții imediate/punctuale în vederea evitării unei grave atingeri a interesului public, prin intermediul adoptării unui număr considerabil de ordonanțe de urgență”, se arată în nota de fundamentare.

Tag-uri Institutii: