Publicat: 12 Noiembrie, 2020 - 10:47
Share

Pe lângă opere de artă de patrimoniu sau contemporană, obiectele de colecție completează alternativele investiționale în perioade instabile economic, precum este cea actuală. Astfel, Casa de Licitații A10 by Artmark propune colecționarilor, pasionaților de istorie și design, dar și investitorilor, un mix echilibrat de obiecte de colecție și artă decorativă, care reprezintă o alternativă de păstrare a economiilor. Motiv pentru care, în premieră, săptămâna viitoare, marți, 17 noiembrie, sunt scoase la licitație o veritabilă colecție de săbii, precum și câteva colecții de covoare, ambele rarități pentru piața de profil din România. Dedicată colecționarilor de artefacte istorice și design, dar și iubitorilor de tradiții românești sau orientale, inedita Licitația de Săbii și Covoare prezintă aproximativ 200 de piese de colecție.  

Armele, de-a lungul istoriei, au jucat un rol important în cadrul civilizațiilor din întreaga lume, fiind folosite în război, pentru apărare, în scopuri sportive, în ocazii ceremoniale, dar și la vânătoare. Fostul șef comunist de stat Nicolae Ceaușescu nu face excepție, manifestându-și frecvent pasiunea pentru vânătoare și colecționând, de-a lungul timpului, arme de vânătoare și trofee impresionante. Astăzi, o mică colecție Nicolae Ceaușescu de artefacte ce îndeplinesc ambele funcțiuni, adică o mică colecție de cuțite de vânătoare, dintre care patru, având mâner din corn de cerb, par a fi lucrate, de fabricanți locali, din chiar trofeele de cerb vânate de Nicolae Ceaușescu, este scoasă la licitație în seara de marți, 17 noiembrie, în cadrul Licitației Artmark de Săbii și Covoare. Mica colecție de cuțite de vânătoare, asamblată insolit, în cadrul unei mape, însoțită de certificate de proveniență RAAPPS, va fi licitată plecând de la infimul preț de pornire de doar 250 de euro.

Un tip de armă preluată și în creația literară românească este baltagul, simbol lunar, cu trimitere la cele două tăișuri ale lunii, dar și ale oricărei puteri, și care se regăsește în Licitația de Săbii și Covoare în forma de ceremonie a unui baltag îmbrăcat în argint gravat și cizelat, provenind din zona Bucovinei. Arma, reprezentativă pentru istoria românilor. a fost realizată în secolul XIX și are un preț de pornire, în licitație, de doar 150 de euro.

Licitația de specialitate rezervă un capitol important armelor orientale și asiatice, între care poate cea mai celebră este sabia samuraiului, Katana (considerată, în lumea războiului, cel mai performant instrument de împuns și tăiat, superioară chiar reputatei săbii de Damasc). O piesă remarcabilă în licitația curentă este katana realizată și semnată de maestrul Bishu Osafune Kiyomitsu, datând din perioada Tenmon (august 1536 – așadar, în echivalent românesc, înainte de Mihai Viteazul). Sabia este într-o stare perfectă de conservare, provine dintr-o colecție olandeză de arme asiatice și are un preț de pornire de 4.000 de euro. Piesa de colecție este certificată de NBTHK, cea mai importantă autoritate în materie de Katane.

Pasionații de culoare și rarități textile au posibilitatea să achiziționeze și o mare varietate de covoare și scoarțe. Spre exemplu, o neașteptată și impresionantă apariție este un covor afgan, realizat în anii ’50 ai secolului trecut, cu motive inspirate de război, care ilustrează cotidianul afgan nu doar în manieră tradițională, cu scene animaliere ori religioase, precum versete din Coran, ci și cu… tancuri.

Bogata colecție de săbii și covoare poate fi admirată de luni până duminică, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviță, sediul Artmark, iar marți, 17 noiembrie, ora 19:00, licitată în regim online pe platforma Artmark Live.

 

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: