Publicat: 12 Septembrie, 2019 - 08:43

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în perioada 8 - 11 septembrie a.c., s-a desfăşurat la Mănăstirile Putna şi Dragomirna ediţia a XXIII-a a Simpozionului internaţional de istorie Colocviile Putnei.

Ediţia s-a deschis în ziua de duminică, cu slujba Te Deum-ului oficiată în biserica voievodală de Stareţul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

A urmat deschiderea oficială a Colocviului în Sala Mare a Casei Domneşti. După cuvântul de întâmpinare al gazdei, a luat cuvântul Domnul Ştefan S. Gorovei, preşedintele Centrului de Cercetare şi Documentare al Mănăstirii Putna, care a vorbit istoricilor şi tuturor celor prezenţi despre rostul şi misiunea istoricului.

"Am ajuns şi eu la o vârstă la care te întrebi ce este mai important: a scotoci şi a scoate la iveală grăuncioare de lumină ale trecutului sau a reflecta asupra rostului acestei munci. Sunt în ultima vreme în spaţiul nostru istoriografic direcţii felurite de a înţelege trecutul. Există din ce în ce mai multe metode de a manipula înţelegerea trecutului. Trecutul are logica sa care nu corespunde cu cea a prezentului. Trebuie să combatem această tendinţă a corectitudinii politice în înţelegerea trecutului. E suficient dacă aducem grăuntele acela de lumină. Dacă înţelegem bine ceea ce a fost în trecut, poate o să înţelegem ce se întâmplă astăzi. Nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru astăzi nu este fără rădăcini în trecut. Sunt rădăcini pe care le ştim sau nu, le vedem, sau de cele mai multe ori nu vrem să le vedem. Aş vrea să rămâneţi cu ideea că lucraţi pentru cunoaşterea trecutului unui popor care n-a fost buricul pământului dar care a fost tot timpul năpăstuit, fiind aşezat de Dumnezeu la răscruce de vânturi. Ne mândrim cu ceea ce suntem!"

Domnia sa a lansat şi ultimele două numere, 1 şi 2 pe anul 2018, ale revistei Analele Putnei.

Primele comunicări au fost ale unor oaspeţi din străinătate: Profesorul Ivan Biliarsky, de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Ştiinţe, The Holy Women in the Works of Patriarch Euthymius of Tarnovgrade şi Alice Isabella Sullivan, postdocorand în Istoria Artei la University of Michigan, Ann Arbor, cu comunicarea, Tradiţii artistice bizantine în broderiile moldoveneşti.

În cea de-a doua zi a simpozionului, sesiunea de comunicări a fost deschisă, la Mănăstirea Putna, de către Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române, Sibiu, cu comunicarea "Relaţiile lui Iancu de Hunedoara cu Ţara Românească şi Moldova, 1442-1456. O reevaluare (II)". Domnia sa a arătat că interesul şi implicarea lui Iancu de Hunedoara în ţările române de la est şi sud de Carpaţi nu a urmărit atât ambiţii personale, cum a fost acuzat, după moartea sa, de către regele Ungariei, Ladislau Postumul, cât cele mai înalte raţiuni strategice. În particular, intervenţia lui Iancu de Hunedoara în Ţara Românească şi Moldova în anul 1447, a fost premersă de tratative diplomatice care s-au materializat într-o alianţă care se întindea de la Castel Nuovo, reşedinţa lui Alfonso de Aragon din Neapole, la tabăra lui Skanderbeg din Munţii Albaniei şi la seraiul lui Ibrahim Karamanoglu, din Iconium. Planul strategic implica şi ţările române, unde gubernatorul Ungariei avea nevoie de voievozi aliaţi. Schimbarea lui Vlad Dracul cu Vladislav al II-lea şi a lui Roman al II-lea cu Petru al II-lea, nu numai că a readus voievodatele extracarpatice în sfera de influenţă a Regatului Ungariei, dar i-a asigurat lui Iancu de Hunedoara un sprijin militar consistent, care a participat la campania de la Kossovo Polje.

Domnul Liviu Pilat, profesor la Facultatea de istorie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, în comunicarea "Războiul anti-otoman şi preliminariile păcii moldo-polone (1499)", a pus în valoare câteva documente inedite care stabilesc contextul în care, după Bătălia de la Codrii Cosminului, s-a ajuns la semnarea păcii între Ştefan cel Mare şi regele Ioan Albert al Poloniei. Autorul a scos în evidenţă poziţia de forţă de pe care a negociat voievodul moldovean, care se bucura atât de sprijinul suzeranului său, regele Ungariei, Vladislav, - cel care îi comunica fratelui său, Ioan Albert, că o cruciadă împotriva turcilor nu putea avea loc fără ajutorul lui Ştefan, şi îl îndemna să negocieze pacea direct cu acesta - cât şi de cel al sultanului. În legătură cu ultimul aspect, istoricul ieşean a discutat afirmaţia pusă în circuitul ştiinţific cu câţiva ani în urmă de cercetătorul Nagy Pienaru, că Ştefan ar fi fost prezent în anul 1498 la Istanbul pentru a duce personal tributul sultanului, aducând mai multe argumente împotriva unei astfel de vizite, în schimb susţinând că fiul lui Ştefan, Bogdan al III-lea, ar fi putut fi acela care în 1498 a dus tributul la Poartă.

Domnul Ovidiu Cristea, directorul Insitutului de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Române, în comunicarea "Vae victis: confruntările Veneţiei şi Moldovei cu Imperiul Otoman (secolul XV - mijlocul secolului XVI)", a întreprins o analiză comparată a felului cum cele două puteri creştine şi-au organizat apărarea în faţa agresiunii otomane.

Domnul Ştefan S. Gorovei, profesor emerit al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Iaşi, în comunicarea "Ştefan, ţara sa, oamenii săi. Reflecţii contrariate", a combătut cu vehemenţă două afirmaţii în legătură cu voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, afirmaţii propagate de oameni care nu cunosc îndeajuns de bine trecutul nostru istoric: că Ştefan a fost un "mit" creat de propaganda comunistă şi că el n-ar fi vorbit limba română. Istoricul ieşean a demonstrat că despre Ştefan s-a scris mult, elogios şi argumentat cu mult înainte de perioada comunistă, iar în timpul ei, de reputaţi istorici români din diaspora. În legătură cu a doua afirmaţie, domnul Gorovei a făcut referire la multe izvoare din epocă, care atestă vorbirea limbii române de către locuitorii Ţării Moldovei şi, implicit, de către conducătorul ei, care într-o scrisoare către principii creştini se referea la Ţara Românească ca la "cealaltă Valahie", relevând conştiinţa apartenenţei la acelaşi neam a locuitorilor celor două ţări româneşti.

Domnul Adrian Andrei Rusu, reputat arheolog, în comunicarea "Depozite în domnia lui Ştefan cel Mare (de la idei, la realităţi arheologice)", a luat în discuţie problema generală a depozitelor în perioada medievală, la care există foarte puţine referinţe explicite, ele şi logistica pe care o implicau putând fi doar bănuite. În particular, istoricul ardelean a discutat despre recentele descoperiri arheologice de la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ, care au scos la iveală unele dintre cele mai bogate tezaure de vase ceramice şi cahle cunoscute până în prezent.

Doamna Voica Maria Puşcaşu, unul dintre cei mai experimentaţi arheologi în viaţă, în comunicarea "Necropole medievale", a încercat să alcătuiască un bilanţ al cunoştinţelor actuale legate de spaţiul funerar de la interiorul edificiilor eclesiastice medievale din ţările române, deplângând pe de o parte fragmentaritatea acestor cunoştinţe, iar pe de alta, superficialitatea cu care au fost abordate în anumite cazuri. În particular, domnia sa a adus în discuţie faptul că, aproape inexplicabil, nu avem nici cea mai mică urmă despre locul unde se aflau mormintele primelor Doamne ale celor două ţări române extracarpatice - primul mormânt cunoscut al unei Doamne a Ţării Moldove este cel al Anei, soţia lui Alexandru cel Bun.

În prima comunicare a după-amiezii, doamna Maria Magdalena Szekely, profesor la Facultatea de Istorie din Iaşi, în comunicarea "Din nou despre însemnele doamnei Maria Asanina Paleologhina. O abordare istoriografică", a revenit asupra unei mai vechi cercetări, semnalând ultimele contribuţii asupra temei. Domnia sa, în a doua parte a comunicării, a deplâns "suficienţa îmbrăcată în haine erudite" a unor istorici străini care s-au ocupat de aceeaşi temă, istorici care, pe de o parte, nu au consultat toată bibliografia subiectului, pe de alta, au publicat de mai multe ori versiuni puţin schimbate ale aceluiaşi studiu.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, doctorand al Facultăţii de Istorie din Iaşi, a trimis prin corespondenţă de la Moscova, unde se află pentru un stagiu de documentare, comunicarea "Un panaghiar de la Ştefan Tomşa pentru Mănăstirea Solca. Notă informativă", în care a semnalat prezenţa la Muzeul de Stat de Istorie din Moscova a unui panaghiar din Moldova, datat în anul 1623. Deşi necunoscut istoriografiei româneşti, imagini cu obiectul au fost publicate într-un studiu din anul 1907 al lui Nicolai Ivanovici Troţkij, care a şi arătat ulterior că respectivul obiect fusese cumpărat de graful A.S. Uvarov de la un bătrân la un târg organizat în oraşul Nizhegorodsk, în anii 50 ai secolului al XIX-lea.

Doamna Vera Tchentsova, reputat cercetător rus care locuieşte în Franţa, în comunicarea "Putna and Muscovy in the Last Years of Metropolitan Dosoftei Barilă's Life", a scos la iveală pentru istoricii români un dosar necunoscut din Arhiva de acte vechi de la Moscova, care datează din ultimul deceniu al veacului al XVII-lea. În el se relatează despre prezenţa a doi monahi de la Putna, Filotei şi Antonie, la curtea ţarului, în luna martie a anului 1692, care au venit să obţină ajutoare de la ţar pentru refacerea mănăstirii şi răscumpărarea părinţilor care fuseseră robiţi şi duşi în Crimeea în urma unui atac tătar din anul 1691. Pentru veridicitatea afirmaţiilor lor, înaintea autorităţilor ruse a depus mărturie un anume episcop Nicolae de Rădăuţi. Se pare că acesta a fost hirotonit episcop de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei la 25 martie 1683, pe când mitropolitul se afla în exil în Polonia, şi că în fapt nu a stat niciodată în scaunul de Rădăuţi. Datele inedite din acest dosar urmează a fi analizate critic în viitor de istoricii români.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, cercetător al Universităţii din Iaşi, în comunicarea "Pomelnicul Mănăstirii Pângăraţi şi autorul său putnean", a prezentat manuscrisul Pomelnicului Mănăstirii Pângăraţi, scris la anul 1793 de ieromonahul Gherasim Putneanul. De asemenea, domnul Atanasiu şi-a propus să afle mai multe detalii despre autorul său. Acesta a intrat în monahism la Putna de unde, probabil după anexarea de către austrieci a părţii de nord a ţării, s-a stabilit în una dintre chinoviile din apropierea Mănăstirii Neamţ, unde a şi fost, pentru o vreme, egumen al Agapiei. Şcolit la Putna, cunoscător al limbii slavone şi talentat caligraf, el a tradus şi a scris mai multe lucrări printre care şi manuscrisul pentru Pângăraţi. Pomelnicul, rămas până astăzi inedit, cuprinde o sumedenie de nume ale unor personalităţi laice şi bisericeşti din veacurile XVI-XIX care, după o minuţioasă analiză critică, va oferi un material bogat şi interesant din punct de vedere genealogic şi prosopografic, dar şi folositor pentru reconstituirea istoriei uneia dintre cele mai importante ctitorii ale lui Alexandru vodă Lăpuşneanu.

Ultimele două comunicări ale zilei au aparţinut monahului Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, şi domnului Marius Diaconescu, profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, şi s-au intitulat "Viaţa economică a Mănăstirii Putna în secolul al XVIII-lea (I)", respectiv "Problema bunurilor de patrimoniu luate de austrieci de la Mănăstirea Putna şi de la celelalte mănăstiri din Bucovina în contextul Conferinţei de Pace din 1919".

A treia zi de comunicări s-a desfăşurat la Mănăstirea Dragomirna, fiind deschisă de stareţa aşezământului, Stavrofora Maria Magdalena Gherghina, cu comunicarea "Tezaurul de legende şi poveşti al Mănăstirii Dragomirna". Sfinţia sa a adus dovezi istorice pentru a demonta anumite neadevăruri care au fost propagate de-a lungul timpului şi care au dobândit un caracter "legendar". Cele mai multe dintre acestea sunt în legătură cu ctitorul Dragomirnei, Mitropolitul Anastasie Crimca, perioadele din viaţa mitropolitului despre care nu s-au păstrat informaţii scrise fiind umplute cu astfel de legende.

Domnul Ovidiu Olar, cercetător la Institutul "Nicolae Iorga", în comunicarea "Un manuscris necunoscut al 'şcolii' lui Crimca păstrat la Sinai", a prezentat un tetraevanghel datând din 20 aprilie 1627, foarte interesant prin faptul că a fost caligrafiat de episcopul Luca al Buzăului, iar miniaturile şi frontispiciile au fost realizate de un artist care prezintă caracteristicile şcolii de miniaturistică a Mitropolitului Anastasie Crimca.

Preotul George Palade, în comunicarea "Manuscrisele înstrăinate ale mitropolitului Anastasie Crimca. Psaltirea nr. 109 de la Biblioteca Muzeului de Istorie din Moscova" trimisă prin corespondenţă, a prezentat detalii inedite ale cunoscutei Psaltiri aparţinând şcolii de la Dragomirna, care se păstrează la Muzeul de Stat de Istorie din Moscova. În particular, sfinţia sa a arătat că manuscrisul era special destinat pentru folosirea în cult în timpul Postului Mare, iar fiecare din frontispiciile care apar sunt diferite unele faţă de altele.

Doamna Boyka Mircheva, profesor la Universitatea "Sf. Clement de Ohrida" de la Sofia, Bulgaria, în comunicarea "Mitropolitul Anastasie Crimca şi literatura şi cultura medievală bulgară", trimisă prin corespondenţă, a vorbit despre interferenţele culturale dintre spaţiul românesc şi cel bulgar în timpul vieţii lui Anastasie Crimca.

Domnul Ştefan S. Gorovei, în comunicarea "Spre o monografie Anastasie Crimca. Trepte, piedici şi capcane", a vorbit despre proiectul său de a scrie o monografie a celebrului mitropolit, programată să apară cu ocazia acestei ediţii a Colocviilor Putnei. Însă, odată cu începerea lucrului s-au descoperit dificultăţi şi amănunte care lipsesc, care fac o asemenea întreprindere extrem de dificilă. După ce a trecut în revistă aceste dificultăţi, reputatul istoric, a prezentat o parte din valoroasele sale contribuţii la acest subiect. Astfel, domnul Gorovei a arătat că strămoşii mitropolitului se trăgeau, probabil, din Crimeea, refugiindu-se în Moldova pe la Liov; că era dintr-o familie de negustori, din Suceava - în vremea aceea exista chiar o stradă Crimca în Suceava; că a fost diac la curtea domnească, purtând numele Ilie Crimca, din acea vreme păstrându-se un Molitfelnic; că a fost preot, deci căsătorit, înainte de a intra în monahism şi de a ajunge, în cele din urmă mitropolit. Domnia sa a încheiat scurta expunere a datelor biografice comentând asupra pericolelor care îl pasc pe istoric. Acesta, confruntându-se cu muţimea de piedici izvorâte din lipsa informaţiilor documentare, se poate uşor agăţa de un amănunt şi astfel să deformeze realitatea, aşa născându-se capcanele unei astfel de întreprinderi.

Înainte de reluarea comunicărilor, toţi cei prezenţi au luat parte în biserica Mănăstirii Dragomirna la slujba parastasului pentru Mitropolitul Anastasie Crimca şi voievodul martir Miron Barnovschi, dimpreună cu toţi fericiţii ctitori ai sfântului locaş, dar şi pentru arheologii Gheorghe şi Cristina Cantacuzino, care au întreprins cercetări arheologice la Mănăstirea Dragomirna şi care au murit în luna iulie a acestui an în urma unui tragic accident, şi pentru reputatul istoric Dumitru Năstase, dimpreună cu tot neamul lor cel adormit.

În prima comunicare a după-amiezii, domnul Cristian Antim Bobicescu, cercetător din Bucureşti, în comunicarea "În tradiţia lui Ştefan cel Mare: Ieremia Movilă în căutarea unei legături cu regele Poloniei", a adus o reconsiderare a raporturilor domnului Ieremia Movilă cu puterea polonă. Astfel, era îndeobşte vehiculat în istoriografie faptul că Ieremia era "omul cancelarului" Jan Zamoyski. Domnul Bobicescu a demonstrat că, deşi cancelarul polon a fost cel care l-a instalat pe tronul Moldovei, cei doi s-au certat ulterior şi voievodul moldovean a reuşit, cu destul succes, să stabilească o relaţie cu regele polon, Sigismund al III-lea, pentru a scăpa de presiunea exercitată de cancelar, în sprijinul acestei afirmaţii stând scrisorile dintre Ieremia Movilă şi rege.

Domnul Ştefan Andreescu, cercetător la Institutul "Nicolae Iorga", în comunicarea "Episcopul Benedict 'din Ţara Moldovei'", a urmărit destinul unui monah din Mănăstirea Suceviţa, care a ajuns Episcop al Romanului, iar apoi, în vremuri tulburi, a trecut în Ţara Românească fiind menţionat ca egumen al mănăstirii Glavacioc.

Doamna Olimpia Mitric, profesor la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, în comunicarea "Despre 'pierzătoriul foc' de la Mănăstirea Suceviţa (1831). O nouă sursă documentară", a prezentat amănunte despre incendiul din anul 1831 în care, pe lângă alte multe bunuri, a ars şi arhiva veche a Mănăstirii Suceviţa.

În ultima comunicare a zilei, "Pagini de istorie bisericească mai puţin cunoscute din primii ani ai stăpânirii austriece în nordul Moldovei", domnul Ioan-Augustin Guriţă, lector la Facultatea de Istorie din Iaşi, a comunicat rezultatele unei cercetări legate de modul în care episcopul Dosithei Herescu a fost nevoit să acţioneze în perioada de început a stăpânirii austriece în nordul Moldovei, în special în anii în care s-a produs ruptura dintre Episcopia Rădăuţilor şi Mitropolia Moldovei. Pe baza documentelor, au fost prezentate cazurile particulare ale mănăstirilor şi schiturilor ale căror averi au fost cercetate de către comisia special întocmită pentru aceasta. Dintre acestea, asupra unora s-a insistat mai mult, deoarece reflectă foarte bine starea de tensiune care s-a manifestat în noul context, mai ales că mulţi egumeni au fost destituiţi, sfintele lăcaşuri închise, iar monahii au fost nevoiţi să se îndrepte spre alte locuri. De asemenea, a fost urmărit felul în care s-au primit noile dispoziţii de către cei care constituiau grupul autorităţii eclesiastice, dar şi modul în care egumenii şi alţi monahi au protestat şi s-au opus anumitor hotărâri primite în perioada anilor 1781-1785.

Pe seară, în drum de la Mănăstirea Dragomirna spre Mănăstirea Putna, participanţii s-au oprit la Mănăstirea Bogdana, unde, cu binecuvântarea părintelui stareţ, arhimandritul Iustin Dragomir, au vizitat şantierul de restaurare a picturii din interiorul vechii biserici. A fost un moment de mare delectare profesională pentru toţi istoricii, în special pentru cei de artă. În faţa lor s-au deschis frescele ştefaniene, de o rară frumuseţe, de curând scoase la lumină prin munca restauratorilor. Această vizită s-a dovedit foarte benefică şi instrumentală pentru comunicarea domnului Emil Dragnev din următoarea zi.

Ultima zi a Colocviilor Putnei din acest an s-a deschis la Mănăstirea Putna cu comunicarea domnului Alexandru Pascal, cercetător de la Moscova, intitulată "Cu privire la moştenirea manuscrisă a copistului moldovean Teodor Marişescul de la Mănăstirea Neamţ". Domnul Pascal, ţinând cont de noile descoperiri şi atribuţii din ultimii ani, a trecut în revistă toate manuscrisele autografe cunoscute şi păstrate ale lui Teodor Marişescul de la Mănăstirea Neamţ, scriitor şi caligraf remarcabil al cărţii slavo-moldoveneşti de la sfârşitul secolului al XV-lea.

Doamna Elena Firea, de la Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, în comunicarea "Sfinţi, icoane şi politică. Tensiuni diplomatice moldo-ruse în jurul unor icoane de secol XVII", a redeschis dosarul unui moment delicat din cadrul relaţiilor diplomatice dintre Moldova şi Moscova constituit de două icoane comandate de către Miron Barnovschi la curtea ţarilor, prin intermediul soliei din anul 1628-1629 a arhimandritului Varlaam. Ele nu au ajuns niciodată în Moldova din pricină că au fost reţinute de către patriarhul Filaret al Moscovei, pe motiv că erau "necuviincios" pictate. Opt ani mai târziu, Vasile Lupu trimitea o nouă solie la Moscova, cerând, între altele, ca icoanele comandate de Miron Barnovschi să fie încredinţate solilor săi. În urma unei anchete referitoare la modele acestor icoane, ţarul Mihail Feodorovici a refuzat din nou trimiterea lor în Moldova. Soarta lor ulterioară nu se mai cunoaşte. Cercetătoarea a demontat două din posibilele motive pentru care aceste icoane ar fi putut fi "necuviincioase": faptul că sfinţii erau reprezentaţi şezând, amănunt imputat zugravilor de către autorităţi în cadrul interogatoriului, şi că unul dintre sfinţi era Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, care nu ar fi fost cunoscut în spaţiul rus. Doamna Firea a adus argumente că existau de multă vreme în spaţiul rusesc exemple de sfinţi pictaţi şezând şi că Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava fusese recunoscut cu cel puţin un secol înainte ca un nou sfânt tămăduitor în sinaxarul rusesc.

Doamna Anna Eliseeva, de la Conservatorul de Stat din Moscova, în comunicarea "Deux Anthologies de chant du monastere de Putna: nouvelles decouvertes dans les archives du Musee d'Etat d'Histoire de Moscou", a prezentat două manuscrise muzicale descoperite în arhivele Muzeului de Stat de Istorie din Moscova. Vorbitoarea a arătat că aceste manuscrise au aparţinut Mănăstirii Putna şi că pe paginile unuia dintre ele se află o compoziţie inedită a Protopsaltului Eustatie de la Putna.

Ierodiaconul Avraam Bugu, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea "Sunt Cuviosul Teodosie de la Maniava şi monahul Teodosie Zotica una şi aceeaşi persoană ?", a discutat o serie de argumente care fac posibilă asocierea între monahul şi cântăreţul Teodosie Zotica de la Putna şi Sfântul Cuvios Teodosie de la Schitul Maniava din Galiţia. O asemenea asociere ar explica iradierea Şcolii Muzicale de la Putna în spaţiul galiţian şi, de aici, în cel nord slav.

Ierodiaconul Timotei Tiron, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea "Un meşter argintar din secolul al XVIII-lea: monahul Rafail de la Putna", a vorbit despre argintarul care a ferecat în argint icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Putna, la mijlocul veacului al XVIII-lea.

Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea "O scrisoare a ieroschimonahului Sila: omul sfânt care arată dreptatea şi aduce pacea", a prezentat o scrisoare inedită a Sfântului Sila în care acesta încearcă să aducă pacea între două rude care erau în conflict pentru proprietate. Sfântul Sila a fost canonizat împreună cu Mitropolitul Iacob Putneanul şi cuvioşii Paise şi Natan, în anii 2016-2017. Ei au fost vieţuitori la Putna şi Sihăstria Putnei în veacul al XVIII-lea.

În debutul sesiunii de după-amiază, domnul Alessandro Flavio Dumitraşcu, de la Facultatea de Istorie din Bucureşti, a prezentat comunicarea "Noi izvoare privitoare la exportul de cereale ale ţărilor române în secolul al XV-lea". Domnia sa a prezentat un număr de şapte însemnări, primele cinci din prima jumătate a veacului al XV-lea şi ultimele două din a doua parte a aceluiaşi secol, privitoare la exportul de cereale al Ţărilor Române în perioada medievală târzie. Ele arată că acest proces economic este departe de a fi reprezentat o excepţie, întrucât era îndreptat în secolul al XV-lea, la fel ca în secolul precedent şi succesiv, către spaţiul pontic, şi, în particular, în acest veac, către Caffa.

Domnul Mihai Gicoveanu, în comunicarea "Pârcălabii de Neamţ din vremea lui Ştefan cel Mare. Conexiuni genealogice", a prezentat informaţii din biografia celor 13 pârcălabi identificaţi a fi fost la conducerea cetăţii Neamţ în timpul lui Ştefan cel Mare, începând cu Ciopei şi încheind cu Eremia şi Dragoş, întregind personalitatea unora dintre aceşti demnitari şi eliminând unele neconcordanţe.

Domnul Emil Dragnev, profesor la Universitatea de Stat din Chişinău, în comunicarea "Frescele de la Sf. Gheorghe din Hârlău şi cea de-a doua fază a picturii murale din Moldova lui Ştefan cel Mare", a adus o contribuţie foarte importantă, datând în vremea lui Ştefan cel Mare mai multe picturi de biserici considerate până acum a fi mai târzii, din vremea lui Petru Rareş.

Domnul Alexandru Pascal, în comunicarea "Scrisoarea marii cneaghine a Moscovei Elena Stefanovna (Voloşanca) către tatăl ei, voievodul Moldovei Ştefan al III-lea (cel Mare): noi aspecte de cercetare", a prezentat noi copii ale scrisorii marii cneaghine a Moscovei Elena Stefanovna (Voloşanca) către tatăl ei voievodul Moldovei Ştefan al III-lea (cel Mare). Componenţa "convoiului" scrisorii admite presupunerea că aceasta s-a păstrat ca parte organică a actelor din arhiva personală a Elenei, dar permite şi datarea răvaşului.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, în comunicarea trimisă prin corespondenţă "Un hronograf târziu, Ştefan cel Mare şi Bogdan Lăpuşneanu", a prezentat un manuscris slavonesc copiat în secolul al XVIII-lea pe una dintre filele căruia apare menţionat Ştefan cel Mare.

Ultima comunicare a serii a aparţinut domnului Alexandru Molcosean, de la Chişinău, şi s-a intitulat "Dimensiunile personalităţii lui Ştefan cel Mare reflectate în manualele şcolare de istorie din Republica Moldova (1990-2013)".

La finalul comunicărilor a luat cuvântul domnul profesor Ştefan S. Gorovei care a făcut un bilanţ al acestei ediţii. Domnia sa a spus că este prematur a se pronunţa asupra valorii comuinicărilor prezentate dar că este cert că unele dintre ele au ridicat ştafeta valorică în domeniile lor, fie cel al istoriei diplomatice, fie cel al istoriei artei. S-au adus înnoiri, unele bănuite, altele aşteptate, altele cu totul neaşteptate, încât domnia sa a conchis că bilanţul acestei ediţii este unul pozitiv, chiar foarte pozitiv, mulţumind participanţilor pentru strădania de a aduce lucruri noi şi interesante.

În încheiere a luat cuvântul arhimandritul Melchisedec, care a subliniat că această ediţie este cea a 550 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii Putna. Sfinţia sa a adus mulţumiri preabunului Dumnezeu, Maicii Sfinte, apoi Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, care a dat binecuvântarea pentru desfăşurarea acestul Colocviu. La sfârşit, părintele stareţ a invitat pe toţi cei prezenţi să participe la ediţia a XXIV-a a Colocviilor Putnei, care se va desfăşura în jurul datei de 10-15 iulie 2019.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: