Publicat: 9 Iulie, 2014 - 09:07

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului 

SAVA GHEORGHE-CORNEL, comisar șef de poliție, șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bihor, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de:
- 4 infracțiuni de abuz în serviciu cu obținerea unui folos necuvenit pentru sine și pentru altul dintre care una în formă continuată, 
- fals intelectual și abuz în serviciu. 
Prezentăm comunicatul de presă al DNA pe acest subiect:
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

"În calitate de comisar șef de poliție și șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bihor, inculpatul Sava Gheorghe, în noaptea de 22/23 august 2012, l-a intimidat, prin declinarea calității de ofițer de poliție și șef al serviciului menționat și l-a acuzat fără niciun temei faptic de săvârșirea infracțiunii de braconaj pe un paznic de vânătoare al Asociației de vânătoare „Vânătorul Alpin”. Astfel, Sava Gheorghe i-a luat arma de vânătoare și muniția aferentă, cu încălcarea dispozițiilor din Codul de procedură penală, fără să întocmească vreun proces-verbal de constatare a unei infracțiuni sau alt act care să creeze contextul legal al ridicării armei și muniției. Prin aceste acțiuni, inculpatul Sava Gheorghe a cauzat o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane fizice și, în același timp, l-a împiedicat pe paznicul de vânătoare să declanșeze primele cercetări față de inculpatul Sava Gheorghe și față de alte persoane, aceștia obținând folosul necuvenit de a nu face obiectul unor cercetări privind acte de braconaj.
La data de 21 noiembrie 2013, în cursul instrumentării, de către DNA, a prezentei cauze, s-a dispus identificarea armelor deținute de inculpatul Sava Gheorghe și predarea acestora către un armurier autorizat, în urma luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Oradea și a interdicției de a deține, de a folosi și de a purta vreo armă sau muniție. Cu ocazia identificării armelor deținute de inculpatul Sava Gheorghe, s-a constatat că printre cele 12 (douăsprezece) arme, figurează și arma de foc letală, cu țeavă lungă, basculantă, cu destinația „vânătoare”, marca G.M. SUHL, calibru 20. Această armă de vânătoare nu figura și nu figurează printre armele înscrise în permisul de armă emis pe numele inculpatului Sava Gheorghe și nici în Registrul deținătorilor de arme supuse autorizării – Persoane fizice al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bihor.
În cursul anului 2008, fiul inculpatului Sava Gheorghe, a cumpărat o armă de vânătoare din Olanda, marca G.M. SUHL, calibru 20. La data de 18.09.2008, în permisul de armă al fiului a fost înscrisă o armă letală, de vânătoare, marca G.M. SUHL, calibru 20, cu o altă serie, viza fiind aplicată de inculpatul Sava Gheorghe, șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bihor, fără a se fi verificat corespondența dintre seria înscrisă pe armă sau pe țeavă cu cea din documentele care o însoțesc.
La data de 25.09.2012, cu ocazia prelungirii valabilității permisului de armă al fiului, printre armele deținute de acesta, în număr de 5 (cinci), a fost menționată și arma cu datele de identificare nereale.
La data de 18.09.2013 fiul lui Sava Gheorghe a fost obligat să depună armele pe care le deținea la un armurier autorizat, ca urmare a suspendării dreptului de a purta și folosi arme, iar tatăl său, pentru a nu risca pierderea armei marca G. M. SUHL, calibru 20, a făcut demersuri și a cumpărat arma de vânătoare, prin intermediul unei societăți comerciale, care fusese deținută de fiul său.
La data de 26.09.2013, inculpatul Sava Gheorghe a avizat înscrierea armei respective în permisul său de armă, fără ca arma să fie prezentată pentru verificare lucrătorului de poliție din cadrul SAESP Bihor.
De data aceasta, inculpatul Sava Gheorghe a încălcat atât dispozițiile art. 12 din HG nr. 130/2005, dar și dispozițiile din Procedura emisă de IGPR privind activitatea de autorizare a persoanelor fizice pentru procurarea, deținerea, portul și folosirea armelor letale cu destinația vânătoare și tir sportiv.

Prin aceea că a avizat înscrierea, în permisul de armă al fiului său și ulterior în propriul permis de armă, a unei arme letale cu o altă serie decât cea reală și nu a prezentat-o pentru verificare, în anii 2008, 2012 și 2013, respectiv prin aceea că a deținut o armă letală care nu figurează în nicio evidență, inculpatul a cauzat o vătămare intereselor legitime ale statului privind evidența armelor deținute de persoane fizice pe teritoriul României, prin aceasta obținând pentru sine folosul necuvenit al deținerii armei respective.
În cursul anului 2013, inculpatul Sava Gheorghe, comisar șef de poliție și șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bihor, a aplicat viza de prelungire a valabilității permisului său de armă tip A (în care erau trecute armele de colecție pe care le deținea), fără a întocmi o cerere în acest sens și fără să prezinte spre verificare armele pentru care trebuia să solicite prelungirea deținerii lor, indicând ca documentație un dosar referitor la permisul de armă tip B (în care erau trecute armele letale), atestând astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului într-un document oficial.
Verificându-se în evidențele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bihor documentația care a stat la baza aplicării vizei de prelungire a valabilității permisului de armă tip A, s-a constatat că aceasta nu există, inculpatul SAVA GHEORGHE încălcând dispozițiile art. 26 alin. 1 din HG nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, prin aceea că nu a întocmit cererea de prelungire a valabilității permisului de armă, cu menționarea armelor înscrise în permis și nu a prezentat armele respective lucrătorului de poliție din cadrul SAESP Bihor, subordonat de-al său, care avea ca atribuții de serviciu prelungirea valabilității permiselor de armă persoane fizice. Raportat la această situație a rezultat că inculpatul Sava Gheorghe a deținut și deține în mod ilegal cele trei arme de colecție, încălcând și dispozițiile legale privind prezentarea spre verificare a armele respective.
În condițiile în care a luat cunoștință de faptul că o persoană deține a păstrat o armă de vânătoare în mod necorespunzător (sub pat), inculpatul Sava Gheorghe nu a aplicat amenda corespunzătoare cuprinsă între 2.000 și 5.000 lei și de a nu i-a suspendat dreptul de deținere și port armă pe o perioadă de 6 luni persoanei respective, cauzând o vătămare intereselor legitime ale statului cu privire la regimul armelor și munițiilor.
În calitatea sa de comisar șef de poliție și șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bihor, inculpatul Sava Gheorghe nu a luat măsuri pentru ridicarea armei de vânătoare de la o persoană, în vederea indisponibilizării, în luna octombrie 2013, cunoscând că aceasta a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 140 din Legea nr. 295/2004, în sensul că a deținut-o în mod ilegal și nu a depus-o la un armurier, după ce i-a expirat valabilitatea permisului de armă. În plus, inculpatul a autorizat vânzarea-cumpărarea armei de vânătoare, pentru a nu fi confiscată.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, propunându-se instanței luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul SAVA GHEORGHE, privind deținerea, folosirea și utilizarea armelor și a munițiilor.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul DGA Serviciul Județean Anticorupție Bihor și al SIPI Bihor. 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".