27 iunie 2022

Comisia Europeană adoptă limite noi pentru unele dintre cele mai nocive substanţe chimice din deşeuri

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Comisia Europeană a adoptat joi o propunere de protejare a sănătăţii umane şi a mediului împotriva unora dintre cele mai nocive substanţe chimice din deşeuri – poluanţii organici persistenţi (POP). Propunerea reduce limitele pentru aceste substanţe chimice conţinute în deşeuri, împiedicând reintrarea lor în economie, informează un comunicat al Executivului comunitar.

„Astăzi facem încă un pas în direcţia îndeplinirii promisiunii noastre de a eradica cei mai nocivi poluanţi din viaţa noastră de zi cu zi. Este esenţial să eliminăm substanţele chimice persistente din deşeuri pentru a ne proteja sănătatea şi mediul. Sunt necesare, de asemenea, limite ambiţioase pentru aceste substanţe, pentru a promova materialele secundare de înaltă calitate, fără substanţe toxice, care să poată fi utilizate în siguranţă într-o economie circulară în creştere”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.

Poluanţii organici persistenţi (POP) sunt substanţe chimice cu proprietăţi toxice care rămân în mediu foarte mult timp, se acumulează în lanţurile alimentare şi pot dăuna sănătăţii umane şi mediului. Obiectivul propunerii de astăzi este de a elimina sau de a reduce la minimum emisiile de POP provenite din deşeuri. Deşi, în general, nu mai sunt utilizaţi în produsele noi, poluanţii organici persistenţi se regăsesc încă în deşeurile provenind din unele produse de consum, cum ar fi textilele impermeabile, mobila, materialele plastice şi echipamentele electronice.

Prin propunerea de joi, Comisia propune introducerea unor limite stricte pentru următoarele trei substanţe sau grupe de substanţe din deşeuri: acidul perfluorooctanoic (PFOA) şi sărurile şi compuşii săi – prezenţi în materialele textile impermeabile şi în spumele pentru stingerea incendiilor; dicofolul – pesticid utilizat anterior în agricultură; pentaclorfenolul, sărurile şi esterii săi – care se găsesc în lemnul şi în textilele tratate.

În plus, Comisia propune reducerea limitelor maxime ale deşeurilor pentru alte cinci substanţe sau grupe de substanţe care sunt deja reglementate.

Propunerea reprezintă un pas important în vederea unei economii mai circulare, astfel cum s-a anunţat în Planul de acţiune privind economia circulară. Aceasta contribuie la Planul de acţiune privind reducerea la zero a poluării din cadrul Pactului verde european şi la Strategia pentru promovarea sustenabilităţii în domeniul substanţelor chimice, prin acţiunile sale asociate privind substanţele perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate (PFAS), denumite adesea „substanţe chimice pentru totdeauna”.