Publicat: 10 Februarie, 2015 - 17:49

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, marţi, ordonanţa de urgenţă 94/2014 care îi permite lui Victor Ponta să renunţe la titlul de doctor.

Guvernul a modificat în şedinţa din 29 decembrie 2014, printr-o ordonanţă de urgenţă, Legea educaţiei naţionale, stabilind printre altele şi cadrul legal care reglementează regimul titlurilor ştiinţifice. Astfel, la pct. 12, se prevede faptul că art. 168 se modifică prin introducerea a două alineate, alin. (71) şi (72). Conform alin. (71), titularul unui titlu ştiinţific poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice renunţarea la titlul în cauză. În acest caz, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ia act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop.

Potrivit, alin. (72), actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare.

Procedura de renunţare la titlu, precum şi cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului ştiinţific se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.

PNL a cerut, în urmă cu câteva săptămâni, Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.94/2014, privind retragerea titlului de doctor, afirmând că Ordonanţa a fost iniţiată de "interesele private ale premierului Victor Ponta".

După pierderea alegerilor prezidenţiale, premierul Victor Ponta a anunţat că doreşte să renunţe la titlul de doctor, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece nu existau prevederi legale care să reglementeze această situaţie.

Camera Deputaţilor este prima sesizată, Senatul este for decizional.