Publicat: 18 Februarie, 2020 - 14:39

Comisia juridică a Senatului a adoptat, marți, raport de respingere pe ordonanța de urgență privind alegerile anticipate. Senatul este primă cameră sesizată pe actul normativ care se află în Parlament în procedură de urgență.

Raportul de respingere a ordonanței de urgență care reglementează alegerile anticipate a fost adoptat cu opt voturi pentru și trei împotrivă.

Biroul permanent al Senatului a decis, luni, ca ordonanța de urgență care reglementează alegerile anticipate să fie dezbătută marți în comisiile de specialitate în procedură de urgență.

„E repartizată la comisia juridică şi alte comisii de specialitate, e sesizată în fond. Vom vedea în funcţie de decizia comitetului liderilor când se face primul plen la care vom avea această ordonanţă de urgenţă”, afirma președintele interimar al Senatului, Titus Corlățean.

Senatorul PSD a adăugat că sunt probleme grave în actul normativ, iar comisia juridică trebuie să dezbată rapid aceste chestiuni: „Pentru că este o ordonanţă care ridică nişte probleme cel puţin din punctul de vedere al celor care sunt jurişti, probleme foarte grave şi atunci avem nevoie de urgenţă comisia juridică să dezbată asupra acestor probleme”.

Ordonanţa de urgenţă care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 3 ianuarie, fără avizele Consiliului Legislativ.

OUG prevede trei zile de vot în Diaspora și dublarea numărului de parlamentari de diaspora. De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 50 de zile înaintea votării față de 90 de zile în prezent, deci se pot organiza anticipate cu 40 de zile mai repede decât in prezent. În plus, alegătorii pot vota oriunde se află în ţară la alegerile parlamentare.

Tag-uri Institutii: