Publicat: 18 Noiembrie, 2013 - 15:53

Biroul Permanent al Senatului a decis, luni, cu 10 voturi "pentru", două abţineri şi un vot "împotrivă", înfiinţarea unei subcomisii de anchetă privind modul în care Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, a primit un credit imobiliar de aproximativ 1 milion de euro de la CEC Bank.

Subcomisia va activa în cadrul Comisiei de Buget-Finanţe din Senat, urmând să verifice dacă acest credit a fost obținut cu respectarea procedurilor legale.

PNL va susţine înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă, în cazul achiziţionării terenului de către Ioana Băsescu, a declarat, luni, preşedintele liberal, Crin Antonescu.

Săptămâna trecută, premierul declara, la rândul său că a discutat cu PSD despre constituirea a două comisii de anchetă pentru retrocedările din Ardeal şi implicarea unor instituţii ale statului în achiziţionarea de terenuri pentru persoane private, el menţionând: "Cazul Călăraşi".

Fiica preşedintelui a făcut publice, vineri, documentele în baza cărora a obţinut un împrumut de aproximativ 1 milion de euro de la CEC Bank.

Din actul de vânzare-cumpărare rezultă că Ioana Băsescu a cumpărat terenul în suprafaţă de 290,41 hectare de la firma SC Berfige SRL, reprezentată de administratorul Bertola Fioravante, cetăţean italian domiciliat în Monaco.

Ioana Băsescu a plătit din surse proprii aproximativ 280.000 de euro (1, 2 milioane de lei), iar pentru restul banilor, 4,6 milioane de lei (aproximativ 1 milion de euro), a luat un credit.

Fiica preşedintelui a făcut cererea de împrumut la CEC pe 30 august 2013, cererea fost aprobată pe 6 septembrie, iar contractul de creditare s-a încheiat pe 9 septembrie 2013.

Ioana însă nu ne-a lămurit dacă veniturile sale pot acoperi rata lunară în valoare de aproximativ 30.000 de lei, adică 7.000 de euro. Pentru a putea achita un astfel de credit, veniturile lunare trebuie să se situeze în jurul sumei de 10.000 de euro.

Fiica mare a preşedintelui Băsescu a devenit notar în 2007, după ce trecut examenul de titularizare pentru un post în comuna Păuneşti din Vrancea. Un an mai târziu, aceasta şi-a mutat cabinetul notarial în Bucureşti.