Publicat: 25 Februarie, 2020 - 19:41

Compania aeriană naţională bulgară Bulgaria Air a anunţat anularea începând de marţi a tuturor zborurilor către Milano, din cauza epidemiei de coronavirus din nordul Italiei, transmite agenţia EFE.

''Ca urmare a numeroaselor cazuri de coronavirus din Italia, Bulgaria Air anulează zborurile către şi dinspre Milano până pe 27 martie'', se arată într-un comunicat al companiei, care a mai semnalat că pasagerii care au bilete deja cumpărate pot solicita rambursarea banilor sau schimbarea datelor călătoriei pentru perioada ulterioară datei de 27 martie.

În Bulgaria nu a fost confirmat până în prezent niciun caz de infectare cu noul coronavirus, existând doar o suspiciune în cazul unei femei revenite din nordul Italiei. Ea este internată şi se aşteaptă rezultatul testului. De asemenea, un grup de 20 de elevi şi doi profesori se află în carantină la domiciliu după ce au revenit duminică din Italia.

Premierul bulgar Boiko Borisov a convocat luni o şedinţă extraordinară a Consiliului de Securitate naţională, la care au fost discutate planuri şi măsuri de prevenire.

Tag-uri Institutii: