Publicat: 13 Aprilie, 2015 - 09:09
Share

Asociația Bucharest Running Club, organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală din România, a susținut marți o conferință de presă pentru a face bilanțul anului 2014 și a  anunța calendarul evenimentelor și planurile pentru anul 2015.
Au luat cuvântul Gabriela Szabo, Ministrul Tineretului și Sportului, Ramona Zanfirescu, Head of Press Office, OMV Petrom, Corina Vasile, Director Comunicare Raiffeisen Bank, Andrea Rossini, Chief Commercial Officer, Consumer Business Unit, Vodafone România, Adrian Nicolaescu, Director Marketing Mega Image, Cosmina Burcezan, Business Development Manager, Hilton Athenee Palace ,Nicolae Curta, Secretar Federal, Federația Română de Atletism.
Organizatorii au anunțat că edițiile de anul trecut ale OMV Petrom Bucharest International Half Marathon și Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon au reunit 14.000 de alergători din 55 de țări, 20.000 de suporteri și  1.000 de voluntari, fiind singurele competiții din România înscrise în calendarele internaționale IAAF și AIMS, datorită standardelor înalte cărora li se conformează. Calitatea evenimentelor a fost recunoscută prin acordarea de distincții în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor 2014 și a PR Awards 2014. 
Pentru că au câștigat notorietate atât la nivel național, cât și internațional, cele două evenimente și-au simplificat denumirea, devenind din 2015 - OMV Petrom Bucharest Half Marathon (OPBHM), respectiv Raiffeisen Bank Bucharest Marathon (RBBM). Aflat la cea de a patra ediție, OPBHM va avea loc în 16-17 mai, iar cea de a opta ediție a RBBM se va desfășura în 3-4 octombrie. Ambele evenimente își păstrează formatul de anii trecuți – ziua de sâmbătă fiind dedicată Cursei Copiilor, iar cea de duminică Semi-Maratonului, Cursei de 10 km Volkswagen, Ștafetelor Vodafone, Cursei Populare Mega Image, iar în octombrie evident, și cursei de 42 km.
La începutul anului, în cadrul unui workshop de comunicare, realizat cu sprijinul Integrated Consulted Group, Asociația Bucharest Running Club și-a definit viziunea, strategia și obiectivele pentru următorii 3 ani. „Noi credem într-un stil de viață sănătos, în nevoia oamenilor de a-și depăși limitele pe toate planurile  și în dorința lor de a-și crește capacitatea fizică, psihică, intelectuală, emoțională. ABRC construiește o comunitate de oameni sănătoși, pozitivi, responsabili, cu spirit civic, care fac sport în aer liber și  voluntariat.  ” a declarat Valeria Van Groningen, președinte ABRC.

“Obiectivele tactice pentru 2015-2018 includ creșterea numărului de alergători la 13.000 de alergători adulți și la 26.000 de spectatori/ eveniment și creșterea numărului de evenimente la 5/ an “, a declarat Oana Năstase, director ABRC. „Tot la începutul anului 2015, a fost lansat site-ul www.abrc.ro, pentru a prezenta unitar proiectele organizației,” a continuat Oana.
“OMV Petrom este alături de Asociația Bucharest Running Club pentru ediția numărul 4 a Semi-Maratonului București. Ne bucurăm că entuziasmul pentru acest proiect crește de la an la an, inclusiv în rândul angajaților OMV Petrom. Anul acesta de la momentul deschiderii înscrierilor, în doar 24 ore am avut peste 100 de colegi care s-au înscris la OMV Petrom Semi Maratonul București.”,  a declarat Ramona Zanfirescu, Head of Press Office, OMV Petrom.
“Din 2008, Raiffeisen Bank este partener de tradiție și singura bancă asociată Maratonului  București. În cei 7 ani de parteneriat am reușit să le inspirăm oamenilor valori specifice unei vieți sănătoase, active, cu implicare socială și preocupări de dezvoltare durabilă. Promovăm un stil de viață sănătos și în rândul angajaților, astfel că numărul celor care participă la competițiile sportive este în creștere de la un an la altul”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare Raiffeisen Bank. 
 Pentru a sprijini mass-media în preluarea știrilor de la OPBHM și RBBM în timp real, din acest an, ABRC va amenaja un studio în Piața Constituției din care se va comenta în direct ceea ce se întâmplă la evenimente. Imaginile vor fi transmise prin live streaming pe site-urile ABRC și pe paginile de Facebook. ABRC își dorește ca zilele competițiilor de alergare să devină un prilej de sărbătoare a orașului. Pe traseu vor avea loc concerte, inclusiv sustinute de artiști de la Vocea României, reprezentații teatrale, dans.
Pe lângă cele două mari evenimente anuale- OPBHM și RBBM, Asociația Bucharest Running Club va sprijini în acest an organizarea crosului caridabil „Race for the cure” al Fundației Renașterea, care se va desfășura în data de 7 iunie 2015.
În cadrul conferinței de presă, reprezentanții Quantix Marketing Consulting au prezentat câteva elemente din raportul de cercetare "Sport in Romania-The Link between Brands, Companies and Sports" pe care l-au realizat anul trecut. Studiul face o diagnoză asupra percepțiilor și comportamentelor românilor legate de sport, precum şi perceptiile românilor despre companiile care se asociază cu fenomenul sportiv. "63% dintre românii cu studii superioare parctică sportul, în timp ce doar 39% dintre cei cu studii elementare alocă timp acestei activități. 69% dintre bărbații români și 45% dintre românce fac sport în mod regulat  " a declarat Cornelia Nenciu, senior market research consultant, Quantix Marketing Consulting.
Printre ambasadorii ediției de anul acesta al OPBHM se numără – actorul și regizorul Dan Puric artiști – Călin Goia, Dan Helciug, Ștefan Stan, campioni olimpici Andreea Răducan, Doina Ignat, Viorica Susanu, Georgeta Andrunache și realizatorii TV – Sonia Argint Ionescu (TVR), Daniel Osmanovici (Antena Group), Liza și Mircea (VJ la Utv), Alina Tache (Protv).