29 mai 2022

Concert de excepţie, susţinut în Roma cu prilejul Zilei Naţionale a României

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Universitatea de Vest din Timişoara, orchestra Facultăţii de Muzică şi Teatru, vă invită la un concert de excepţie, susţinut în Roma cu prilejul Zilei Naţionale a României

Orchestra Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara onorează astăzi invitaţia primită din partea Ambasadei României în Italia, susţinând un concert la prestigioasa locaţie Roma – Auditorium Parco della Musica, într-un moment cu totul special, cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Evenimentul, înscris în seria binecunoscută de producţii cuprinsă sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!”, va şi transmis live, astăzi, 30 noiembrie 2021, începând de la ora 20.30 (respectiv 19.30 ora Italiei) pe pagina de Facebook UVT, dar şi pe pagina de Facebook a Ambasadei României din Italia.

La eveniment participă şase sute de invitaţi, printre care reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei Republicii Italiene, membri ai corpului diplomatic şi ai mediului academic, oameni de afaceri, jurnalişti, precum şi membri ai comunităţii româneşti din Italia. Pentru a marca solemnitatea evenimentului, marele violonist Alexandru Tomescu, căruia statul român i-a încredinţat o vioară Stradivarius, va interpreta un repertoriu remarcabil alături de Orchestra Facultăţii de Muzică şi Teatru, sub bagheta dirijorului Sebastian Felea.

Despre eveniment, rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea a declarat: „În anul 2023, Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii, iar Universitatea de Vest din Timişoara şi-a asumat un rol de implicare activă în organizarea de evenimente culturale de anvergură, destinate deopotrivă timişorenilor, românilor şi europenilor în general. Genericul „La UVT, Cultura este Capitală!” desemnează un program cultural amplu, ale cărui reverberaţii depăşesc graniţele Timişoarei şi ale României, pentru că avem convingerea că o adevărată capitală a culturii îşi face simţită prezenţa în întreaga Uniune Europeană. Vă invităm cu mare bucurie la acest eveniment dedicat Zilei Naţionale a României, care este organizat în cadrul unui parteneriat cultural dintre UVT şi Ministerul Afacerilor Externe al României, respectiv Ambasada României în Italia. Suntem nerăbdători să audiem prestaţia orchestrei Facultăţii de Muzică şi Teatru, care promite o seară memorabilă, printr-o prestaţie artistică ce va fi, cu siguranţă, admirabilă.”

Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional