Publicat: 26 Mai, 2016 - 18:00

Ziua Internațională a Copilului va fi marcată printr-un concert special în stagiunea Sălii Radio! Miercuri, 1 iunie (19.00), Orchestra de Cameră Radio şi Corul de Copii Radio (dirijor: Voicu Popescu) se vor reuni pe scena sălii de concert bucureștene, alături de invitata specială a serii, tânăra violonistă MARIA MARICA - 18 ani, laureată a numeroase competiţii naţionale, iar întregul eveniment se va derula sub bagheta dirijorului SABIN PĂUTZA. Artistul a fost aplaudat în Europa, America şi Australia, pe scene celebre precum Carnegie Hall - New York, Santa Cecilia - Roma, Fr. Chopin - Varşovia sau Philharmonic Hall - Sydney. 
Îl veți aprecia pe SABIN PĂUTZA şi în calitatea sa de compozitor, prin două lucrări ce îi aparţin - Suita Canti Prophani pentru cor de copii şi orchestră și Vrem pace în lume - şi prin două partituri pentru pian, interpretate în aranjamentul său pentru orchestră - Claude Debussy - S. Păutza: Colţul copiilor și Serghei Prokofiev - S. Păutza: Viziuni fugitive. Dintr-un concert simfonic dedicat copiilor nu putea lipsi Mozart, copilul geniu al muzicii din toate timpurile, care a compus începând de la vârsta de 5 ani. În evenimentul de la Sala Radio veți asculta Concertul nr. 5 în la major pentru vioară şi orchestră.

    Compozitor, dirijor, profesor, manager sunt patru ipostaze ce definesc personalitatea muzicianului român SABIN PĂUTZA. A fost director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey: Plainfield Symphony, fiind Conductor Emeritus pe viaţa al ansamblului. 
    Un moment cheie în cariera sa l-a constituit debutul în prestigioasa sală Carnegie Hall din New York (1985), când s-a prezentat în dublă ipostază: aceea de dirijor la pupitrul Orchestrei New York University Symphony şi de compozitor - în program figurând şi lucrarea sa Haiku. Numeroase distincţii în ţară şi în străinătate stau dovadă a aprecierii compoziţiilor sale: Diploma de onoare la Concursul Internaţional de Compoziţie de la Salt Lake City - Utah (1985), Premiul Rudolph Nissim al Uniunii Compozitorilor din Statele Unite (1990), Premiul Martin Luther King Jr. pentru compoziţie (1994). 

Elevă la Colegiul de Muzică "Sigismund Toduță" Cluj-Napoca, tânăra violonistă MARIA MARICA a primit numeroase distincții la competiții naționale, precum: Marele Premiu la Concursul "George Georgescu" - Tulcea (2015), Trofeul Lira de Aur la Concursul "Lira de Aur" - Suceava (2015), Marele Premiu la Concursul "J. S. Bach" - Cluj-Napoca (2008, 2013), Marele Premiu la Concursul "Tinere Talente" - Oradea (2010), Premiul I la Concursul Mozart - Cluj-Napoca (2015) ș.a. A fost deja apreciată ca solistă în concerte prezentate alături de Filarmonica de Stat "Transilvania", Cluj-Napoca, Filarmonica "Ion Dumitrescu", Râmnicu-Valcea, Orchestra de tineret "Junior" și a fost membră a Orchestrei Fundației Principesa Margareta a României (2015), a Romania Sinfonietta Orchestra (2015) și a Orchestrei “Junior” (2013, 2014). Maria Marica a prezentat recitaluri în mai multe orașe ale României:  Cluj-Napoca, Brașov, Sinaia etc., dar și în străinătate la Bad Endorf - Germania (2014), Montepulciano - Italia (2015) și Menlo-Atherton - California, SUA (2015).