28 noiembrie 2021

Concert simfonic al cărui solist invitat este Eduard Kunz (pian)

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Vă aducem la cunoştinţă că vineri, 19 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Thalia va avea loc un concert simfonic al cărui solist invitat este Eduard Kunz (pian).

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi dirijată de Cristian Spătaru.

Programul concertului include: Serghei Rahmaninov – Concertul nr. 2 op.18 în do minor pentru pian şi orchestră (1. Moderato, 2. Adagio sostenuto, 3. Allegro scherzando) şi Ralph Vaughan Williams – Suita „The Wasps” (Uvertura, Entr’acte, March Past of the Kitchen Utensils, Entr’acte, Ballet and Final Tableau).

În zilele de sâmbătă, 20 noiembrie, şi duminică, 21 noiembrie, în intervalul orar 9.00-21.00, foaierul Filarmonicii de Stat Sibiu va găzdui „Maratonul vaccinării” – rapel Pfizer şi Johnson & Johnson pentru persoanele care s-au vaccinat în weekend-ul 30-31 octombrie.

O parte dintre instrumentiştii orchestrei FSS participă, în perioada 1 noiembrie – 17 decembrie, la un turneu simfonic european cu muzică de film. În primele două săptămâni, colegii noştri au susţinut 10 concerte cu sălile pline. În total, pe agenda turneului sunt programate 32 de spectacole.

Vă mulţumim!

*

Acţiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.

***

Sprijiniţi muzica Filarmonicii Sibiu! Deveniţi mecena prin donaţii onorifice în contul: RO 86 TREZ 57621 G 370100XXXX (CUI/CF Filarmonica de Stat Sibiu: 4556263)

***

Urmăriţi-ne pe: www.facebook.com/FilarmonicaSibiu / www.youtube.com/FilarmonicadeStatSibiu / www.instagram.com/filarmonicasibiu / https://filarmonicasibiu.app.link/asCULTa / www.tiktok.com/@FilarmonicaDeStatSibiu

Mihai Colibaba
Departamentul Relaţii Publice
Filarmonica de Stat Sibiu