Publicat: 7 Decembrie, 2018 - 13:40

Trupa Status Quo revine la Bucuresti pe 26 august la Arenele Romane, biletele fiind în vânzare din data de 6 decembrie, primele 500 de bilete - la preț special!

Istoria Status Quo începe în 1962, când doi puști, Francis Rossi și Alan Lancaster au pus bazele formației The Scorpions, formație care ulterior și-a schimbat numele în The Spectres urmat de The Status Quo în '67 și apoi de Status Quo în 1969. Este formația rock cu cele mai multe piese în Top UK, având peste 60 de melodii, dintre care 22 au ajuns în Top 10 UK Singles Chart. Ca stil muzical, formația Status Quo nu poate fi definită, având influențe de la Hard Rock și Psychedelic rock până la Boogie Rock și Blues. În cei 56 de ani de activitate au lansat 32 de albume și au petrecut peste 200 de săptămâni în UK Singles Chart, mai mult decât The Beatles și multe alte formații etalon.

Au primit în 1991 Birt Award pentru Contribuția Remarcabilă Adusă Industriei Muzicale. Din formația care a pornit la drum în 1962, Francis Rossi este în continuare chitaristul și solistul trupei, artistul având doar 13 ani când a pus bazele trupei alături de care și-a petrecut practic toată viața. Nucleul trupei este neschimbat din anii '80, recent venind alături de formație Richie Malone, la chitară ritm, și Leon Cave - la tobe.

În momentul de față, Status Quo înseamnă:

Francis Rossi - voce, chitara
Andy Brown - voce, clape, chitara ritm
John Edwards - bass, voce
Leon Cave - tobe
Richie Malone - chitara ritm

Status Quo rămâne una dintre cele mai longevive formații ale scenei rock internaționale, formație care a influențat la rândul ei generații de noi artiști și care va continua să facă acest lucru.

Biletele au următoarele prețuri:

- VIP (cu loc) - 250 lei în earlybird, 280 lei în presale și 300 la intrare + taxe 10 lei
- Teren (fără loc, în fața scenei) - 160 lei în earlybird, 180 în presale și 200 la intrare + taxe 10 lei
- Acces General (cu loc) - 119 lei în earlybird, 139 lei în presale și 150 lei la intrare + taxe 10 lei

Perioada earlybird este limitata la primele 500 de bilete.

Pentru biletele cu loc, accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei.
Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.
Biletele ofera participantilor acces doar in categoriile in care si-au cumparat bilet.
La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Online, pe iabilet.ro, se poate plăti cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: