Publicat: 14 Noiembrie, 2013 - 18:04
Share

După succesul înregistrat cu spectacolul acustic Trup şi Suflet de la Bucureşti, trupa CelelalteCuvinte porneşte în turneu naţional, primele concerte anunţate fiind la Craiova, pe 11decembrie, la Cafe Teatru Play şi la Piteşti, pe 13 decembrie, la Club Live. 

 


Celelalte Cuvinte va aniversa cu ocazia acestor concerte 32 de ani de carieră şi va prezenta conceptul de rock acustic "Trup și Suflet".

Concertele vor avea două reprize: prima va fi dedicată pieselor acustice, iar cea de-a doua va readuce Celelalte Cuvinte în forţă, cu hiturile rock care i-au consacrat.

În mai mult de trei decenii, Călin Pop (chitară, voce principală), Marcel Breazu (chitară bas, voce), Leontin Iovan (tobe), Tiberiu Pop (claviaturi, voce) și Ovidiu Roșu (inginer de sunet), au adunat nenumărate ore de repetiții, înregistrări; întâlnirile cu publicul fiind întotdeauna evenimente speciale. De o însemnătate aparte atât pentru trupă cât și pentru public, concertele Celelalte Cuvinte sunt marcate de multă dăruire, multe provocări pentru spirit, dar și mângâieri pentru suflet.

Conceptul concertului acustic prezintă Celelalte Cuvinte într-o manieră diferită. Folosirea instrumentelor clasice, sunetul chitarelor acustice, al tobelor și al altor instrumente de percuție va fi întregit de cel al pianului și de vocea solistului Călin Pop.

Ineditul abordării se va face simțit nu doar în plan muzical. Cu note de sobrietate și eleganță, conceptul întregului spectacol va fi unul nou.

Trupa invită fanii și iubitorii muzicii rock din ţară la un concert unic: Celelalte Cuvinte - „Trup și Suflet” - un spectacol dedicat măreției muzicii.