27 mai 2022

Concertul de Paşte al Corului Madrigal, la Palatul Regal!

Bucharest: Royal Palace, built according to the plans of the architect Nicolae Nenciulescu and finished in 1937.Building is U-shaped, with an courtyard open to Calea Victoriei.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Corul Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” oferă publicului tradiţionalul Concert Extraordinar de Paşte.

Evenimentul, dirijat de Anna Ungureanu şi Cezar-Mihail Verlan, a fost înregistrat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României şi va fi disponibil din Sâmbăta Paştelui, pe 1 mai, în aplicaţia online Madrigal App, unde va putea fi vizionat gratuit.

„Consecvenţi unei tradiţii de peste jumătate de secol, ne întâlnim şi anul acesta cu publicul nostru, chiar dacă vorbim despre o întâlnire facilitată de tehnnologie. Am înregistrat acest concert pascal cu bucurie şi speranţă alături de partenerii noştri de la Muzeul Naţional de Artă al României şi, cu ajutorul aplicaţiei de vizionare Madrigal, ne dorim să ajungem în inimile şi în casele celor care aşteaptă lumina Învierii. În această perioadă dificilă, alături de cele două albume pascale, Concertul Extrordinar de Paşte al Corului Madrigal pleacă spre spectatori ca o invitaţie la introspecţie, dar şi ca o punte între frumuseţea şi emoţia muzicii şi întâmpinarea celui mai semnificativ moment creştin, sărbătoarea Paştelui” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

Desfăşurat în absenţa publicului, Concertul Extraordinar de Paşte a fost înregistrat în decorul impresionant al Muzeului Naţional de Artă al României şi cuprinde un repertoriu special ales pentru a marca sărbătoarea fundamentală a creştinătăţii, cu lucrări româneşti, de inspiraţie ortodoxă. Cei doi dirijori ai Corului Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, Anna Ungureanu – dirijorul principal şi Cezar-Mihail Verlan – dirijorul secund al ansamblului, au pregătit pentru public o adevărată călătorie sonoră în cronologia sacră a zilelor premergătoare Învierii Mântuitorului, care se încheie, luminos, cu un „început” – „Hristos anesti!/ Hristos a înviat!”, parte a celebrului „Florilegiu bizantin”, aranjat de Marin Constantin.

Concertul Extraordinar de Paşte va fi disponibil gratuit, începând din 1 mai 2021 pe Madrigal App, aplicaţia online dedicată concertelor şi evenimentelor susţinte de celebrul ansamblu, de unde va putea fi accesat şi vizualizat pe dispozitivele electonice (laptop, televizor etc.), prin crearea simplă a unui cont de utilizator. De asemenea, tot în Sâmbăta Paştelui, concertul va fi difuzat în premieră şi pe contul de Facebook al Corului Madrigal.

Partener: Muzeul Naţional de Artă al României

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de Roton Music a lansat în această primăvară şi două noi albume pascale, „Ave Maria”, dirijor Anna Ungureanu şi „Săptămâna Patimilor”, dirijor Cezar Mihail Verlan, care sunt disponibile pentru comenzi pe site-ul Corului Madrigal, secţiunea Magazin, pot fi achiziţionate şi din reţeaua librăriilor Cărtureşti, magazinul Muzica şi benzinăriile OMV şi Lukoil din toată ţara, de pe conturile ansamblului de pe platformele digitale Spotify şi Apple Music şi pot fi ascultate pe canalul YouTube Madrigal.

* Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieţii muzicale româneşti şi universale. Din momentul înfiinţării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susţinut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de ţară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, muzica bizantină şi creaţia contemporană românească şi universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

Anul acesta, Madrigal a împlinit 58 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive şi mai apreciate ansambluri corale europene.

Muzeul Naţional de Artă al României a luat fiinţă în anul 1948, an în care i s-a dat în folosinţă clădirea fostului palat regal de pe Calea Victoriei din Bucureşti, puternic afectat în urma bombardamentelor din 1944. Încă de la început muzeul a avut un caracter enciclopedic, grupând colecţii variate de artă românească, europeană şi orientală. El este păstrătorul celui mai reprezentativ patrimoniu de artă medievală şi modernă românească, un instrument indispensabil pentru cunoaşterea culturii vizuale româneşti. Deschis din 1950 publicului larg, MNAR cuprinde în prezent Galeria Naţională (cu Galeria de Artă Veche Românească şi Galeria de Artă Românească Modernă), Galeria de Artă Europeană precum şi spaţiile istorice ale fostului palat regal (Sala Tronului, Sufrageria Regală, Scara Voievozilor).