5 octombrie 2022

Concursul Tradiţional de Recitare a Poeziilor în Limba Turcă – Anul lui Yunus Emre

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Institutul Yunus Emre Constanţa împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa au organizat „Concursul Tradiţional de Recitare a Poeziilor în Limba Turcă”, ediţia a VII-a.

Cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului Yunus Emre, anul 2021 a fost declarat de UNESCO „Anul lui Yunus Emre”, iar prin decret prezidenţial „Anul lui Yunus Emre şi al Limbii Turce”. Cu acest prilej ediţia din acest an a fost dedicată lui Yunus Emre, iar elevii constănţeni au recitat poeziile poetului.

Concursul la care au participat 60 de elevi din municipiul Constanţa şi împrejurimi a fost organizat pe 3 categorii: elevi din clasele 0-IV (limba turcă – limbă maternă), elevi din clasele V-VIII (limba turcă – limbă maternă) şi elevi din clasele 0-VIII (limba turcă -limbă modernă).

Din cauza situaţiei pandemice, ediţia din acest an a Concursului Tradiţional de Recitare a Poeziilor în Limba Turcă s-a desfăşurat online pe pagina de Facebook a Institutului Yunus Emre Constanţa.

În data de 7 decembrie a avut loc festivitatea de premiere. S-au acordat câte trei premii pentru elevii din fiecare categorie care au obţinut cele mai multe aprecieri pe reţeaua de socializare.

Premiile au fost înmânate de Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa Domnul Emre Yurdakul, Doamna Icbal Anefi, Inspector pentru minoritatea turcă şi Domnul Tuna Balkan, Director al Institutului Yunus Emre din Constanţa.

Tuna Balkan
Director
Institutul Yunus Emre Constanţa