Publicat: 21 Octombrie, 2020 - 13:00
Share

În urma apelului public făcut de Federaţia FAIR-MediaSind pentru salvarea domeniului cultură şi mass-media aflat, în această perioadă, într-o situaţie critică, cea mai mare confederaţie sindicală din ţară, CNSLR-Frăţia a reacţionat prin transmiterea către ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, a unei adrese prin care solicită intervenţia imediată pentru salvarea celor peste 100.000 de lucrători din acest domeniu.

Scrisoarea, semnată de preşedintele CNSLR-FRĂŢIA, Leonard Bărăscu, solicită ministrului culturii organizarea unei întâlniri împreună cu conducerea Federaţiei FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă din sectorul cultură şi mass-media, pentru a identifica cele mai bune soluţii pentru lucrătorii şi instituţiile din acest important sector.

Problematica propusă vizează subiecte de maxim interes pentru lucrătorii din domeniu, după cum urmează:
- propunere de modificare şi completare a Legii nr. 263/2010 a pensiilor publice;
- propunere de modificare şi completare a Legii nr. 153/2017, sub aspectul ierarhizării funcţiilor de specialitate şi a clarificării încadrării corecte a instituţiilor de spectacole şi concerte în grilele de salarizare;
- propunere de modificare şi completare a Ordonantei Guvernului nr. 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic;
- propunerile de modificare si completare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 189 din 25 noiembrie 2008 privind managementul instituţiilor de spectacole sau concerte, muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi al aşezămintelor culturale de drept public;
- propunerea de modificare a Legii SSR şi SRTV, în sensul depolitizării acestor instituţii publice;
- situaţia contractului colectiv de munca la nivelul sectorului cultura şi mass media;
- situaţia din Opera Naţională Română Iaşi;
- situaţia lucrătorilor independenţi din sectorul cultură şi mass media.

Atragem atenţia că de câteva luni, în Uniunea Europeană, organizaţiile internaţionale la care FAIR-MediaSind este afiliată cu drepturi depline - Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, Federaţia Internaţională a Muzicienilor, Federaţia Internaţională a Actorilor, UNI Global UNION, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ), UNI-MEI - au solicitat Comisiei Europene şi Parlamentului European să întreprindă acţiuni rapide, direcţionate şi coordonate în sprijinul salariaţilor şi lucrătorilor independenţi, ca răspuns la impactul social şi economic devastator al crizei globale COVID-19 asupra sectorului cultură şi mass-media.

Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind