Publicat: 12 Decembrie, 2018 - 11:00
Alocuțiunea președintelui ANPA, Nicolae Dimulescu

 I00 ANI DE PESCARIE ROMÂNEASCĂ

 

Stimate domnule ministru,

Stimaţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor,

Dragi colegi,

 

Este o mare bucurie pentru mine să fim împreună astăzi, la  Constanţa, pe ţărmul Mării Negre, pentru a omagia cu această ocazie munca şi sacrificiul multor pescari, piscicultori, procesatori, tehnicieni, ingineri, cercetători şi profesori universitari  care şi-au dedicat viaţa şi activitatea pescăriei româneşti.

Sunt in această sală fiice şi fii care chiar în aceste clipe îşi îndreaptă gândurile către taţii sau mamele lor care au onorat prin munca lor profesiunea de pescar,  piscicultor, procesator şi au contribuit la asigurarea continuităţii acestor profesiuni, inclusiv în familiile  lor.

Toţi  sunt şi vor rămâne în inimile noastre iar noi trebuie  să fim demni de munca şi sacrificiul lor.

„100 de ani de pescărie românească” , 100 de ani în care am trecut prin două razboaie mondiale, un sistem comunist  şi apoi o perioadă foarte frământată.

Anul 1918 a marcat sfârşitul primului război mondial. In acest razboi am pierdut peste 330.000 de militari români la care s-au adăugat şi civili, astfel s-a ajuns la pierderi umane  de  aproape  10% din populaţia României de dinainte de război.

Inainte de primul război mondial,  pescăriile vechiului regat însumau  o suprafaţă de  1.102.211 ha în care era cuprinsă Dunărea  şi terenurile inundabile:

  • Bălţi permanente ....................................................460. 072 ha;
  • Trenuri inundabile ..................................................482.139 ha;
  • Suprafata  Dunării românesti cu braţele sale ..........160.000 ha.

După război, prin revenirea Basarabiei la România s-au adăugat 101.100 ha bălţi cu apă dulce şi  terenuri inundabile, precum şi 57.850 ha de lacuri sărate şi salmastre.

Dacă înainte de război media producţiei de peşte pe 20 de ani, până în anul 2015, era de 17,731.217 kg, după război media producţiei anilor 1920-1927 a crescut la 21.488.654 kg.

Trebuie specificat că aportul de producţie piscicolă al Basarabiei şi Cadrilaterului era de 2.107.992 kg.

Referitor la necesarul de consum de pește, trebuie menționat că prin mărirea populației României după război de la cca 8 mil locuitori la cca 16,2 mil locuitori, se impuneau eforturi suplimentare  legate de  asigurarea securităţii alimentare.

Astfel, în perioada 1919-1929 pentru asigurarea necesarului de peşte pentru consumul populaţiei s-a apelat şi la importuri de peşte care pentru această perioada, cumulat,  au fost de 161.074,05 tone.

Îmbunătăţirea sistemului de administrare a acestei importante bogăţii a ţării constituia o prioritate,  ca urmare s-au încercat diferite forme de administrare a pescăriilor statului.

S-a infiinţat Regia pescăriilor statului  care după o activitate de 35 de ani a fost urmată de Regii autonome şi apoi de Administraţia pescăriilor statului. Se înfiinţează cooperative pescăreşti, astfel că la 1 iunie 1926 funcţionau în România   58 de cooperative de pescuit legal constituite.

In anul 1929 se modifică Legea pescuitului din anul 1927 şi se înfiinţează PARIDUL care încorporează Administraţia pescăriilor statului, Serviciul îmbunătăţiri funciare  cu toate terenurile inundabile  şi Direcţia generală hidrografică.

În anul 1929 dr. Grigore Antipa era preşedintele Consiliului de Administraţie a Pescăriilor Statului şi dr P.P.Daia era director general al Pescăriilor Statului.

În această formă organizatorică s-au făcut paşi importanţi pentru consolidarea pescăriei româneşti.

S-a avut în vedere pregătirea specialiştilor în ţară şi în străinătate, s-au cooptat profesori eminenţi în conducerea destinelor pescăriei, şi foarte important, s-a avut în vedere prăgătirea pescarilor şi piscicultorilor prin infiinţarea de şcoli  de pescuit şi piscicultură. La 3 mai 1928 s-a inaugurat Școala de pescari şi piscicultori de la Giurgiu care a fost patronată de dr. P.P.Daia

Tot dr.P.P.Daia a înfiinţat  şi revista de specialitate „ Pescuitul şi Piscicultura”, care a avut un rol important în pregătirea profesională a pescarilor şi piscicultorilor, inclusiv în informarea acestora cu noutăţile din domeniu din ţările dezvoltate ale Europei acelor vremuri.

Prin muncă tenace s-a reuşit instituirea unui cadru legislativ riguros şi a unui sistem administrativ adaptat condiţiilor specifice ale pescăriei româneşti, astfel că acestea  au fost cotate ca fiind printre cele mai bine organizate şi exploatate din Europa.

În anii de inceput ai decadei 3 a sec.al  XIX-lea dr. Grigore Antipa s-a luptat  cu îndîrjire, folosind argumente ştiinţifice şi economice, împotriva campaniei pornită pentru îndiguirea  luncii inundabile  Dunării.

A prezentat importanţa luncii Dunării pentru asigurarea necesarului de puiet pentru repopularea naturală  an de an a Dunării şi Deltei Dunării,  a argumentat importanţa luncii pentru creşterea animalelor, pentru conservarea fondului cinegetic şi piscicol.

Totodată, a reliefat că lunca inundabilă a Dunării constituie „ supapa de siguranţă” a Dunării la ape mari.

Se consideră că în timpul viiturii catastrofale din anul 1895, lunca Dunării  a reţinut temporar cca 24 miliarde mc de apă.

Lupta a fost inegală, bănci puternice au finanţat aceste lucrări, iar celebrul constructor Anghel Saligny a trecut la realizarea programului de indiguire , şi astfel în anul 1933 erau îndiguite şi destinate agriculturii cca 58.400 ha de teren piscicol în lunca Dunării, ca apoi în perioada comunistă să se treacă la îndiguirea integrală a acesteia.

Pescăriile Dunării au intrat în regres.

A urmat cel de-al doilea război mondial iar la terminarea lui şi-au dat tributul de sânge  cca 660.000, militari români la care se adaugă populaţia civilă ,  am pierdut Basarabia şi pescăria acesteia, Nordul Bucovinei şi nu ni s-a acordat statutul de cobeligeranţă pentru că sovieticii nu au putut să ne ierte ca am luptat în prima parte a războiului impotriva lor pentru a ne recupera  Basarabia şi Nordul Bucovinei care ne-au fost răpite din trupul ţării prin pactul Molotov-Ribbentrop.

După război,  când comisarii ruşii spoliau cu sovromurile bogaţiile tării, s-a dorit să se înfiinţeze un sovrom pentru pescărie – Sovrom peşte, a fost poate singura lor nereuşită pentru că au fost români care au avut tăria să se opună.

O dată cu reconstrucţia tării s-a trecut şi la reconstrucţia pescăriei. Nu a fost usor în condiţiile în care activitatea de indiguire a luncii Dunării s-a reluat, asa cum spuneam mai devreme, cu şi mai multă îndârjire.

Această intervenţie cu brutalitate în ecosistemul acvatic ala luncii Dunării a distrus pescăria din luncă,  a lipsit Dunărea şi Delta sa de principalul său rezervor  de puiet de peşte şi în timp s-a dovedit a nu fi o soluţie viabilă pentru cultura agricolă din zonele joase  ale luncii, ca urmare a sărăturării progresive a acestor terenuri.

Reconstrucţia pescăriei românesti necesita un corp numeros de specialişti in construcţii hidrotehnice , piscicultură şi pescuit.

In anul 1945 se înfiinţează la Nucet, în judeţul Dîmboviţa, Şcoala Medie de Îmbunătăţiri Funciare şi Piscicultură Nucet iar ca urmare a Reformei Invăţămăntului din anul 1948, la propunerea prof. Th. Buşniţă, se înfiintează la Constanţa  Institutul de Piscicultură şi Pescuit, care în anul 1952  este transferat la Facultatea  de Industria Alimentară şi Tehnică Piscicolă de la  Galaţi.

Urmează un amplu program național de dezvoltare a  pisciculturii prin construirea de amenajări piscicole în toate regiunile României, inclusiv în lunca Dunării şi Delta Dunării.

În România anului 1989 amenajările piscicole destinate cipriniculturii însumau 100.000 ha, din care 15.500 ha erau pepiniere pentru producerea necesarului de puiet de peşte şi 84.500 ha erau crescătorii.

Începind cu anul 1964 s-a creat o flotă de pescuit oceanic care in anul 1989 era compusă din  12 nave mari frigorifice,  din 43 de nave de pescuit oceanic, care procesau peștele la bord şi 2 nave de alimentare cu carburant pe zonele de pescuit.

Totodată, s-a creat o flotă importantă de pescuit comercial la Marea Neagră care activa din  porturile Constanța şi Sulina.

Cu aceată bază materială importantă a României , vârful de producţie piscicolă a fost atins in anul 1986, acesta fiind de 271.126 tone peşte din care:

  • 65.750  tone  realizate de piscicultură şi pescuitul comercial în apele interioare;
  • 15.834    tone realizate din pescuit comercial la Marea Neagră;
  • 189.512  tone  realizate din pescuit oceanic.

Capacitatea de prelucrare a peştelui în conserve şi semiconserve de peşte asigura în anul 1988 realizarea unei producţii  totale de 69.200 tone, din care  12. 000 tone conserve şi  57.200 tone semiconserve. La aceste producţii se adaugă 15.300 tone de făină de peşte, din care cca 14.000 tone erau realizate pe navele de pescuit oceanic.

Sectorul pescăresc din România era administrat în sistem centralizat de două centrale de producţie,  Centrala Producţiei şi Industrializării Pestelui Bucureşti şi Centrala Deltei Dunării Tulcea, care aveau un rol important în coordonarea  din punct de vedere tehnic şi investiţional a activităţilor productive şi în realizarea Programului special privind  dezvoltarea sectorului pe strategii de 5 ani.

Acest sistem centralizat de producţie a fost desfiinţat în anul 1992. In anu1994 am pierdut flota de pescuit oceanic.

Pescăria românească a intrat într-o perioadă de  tranziţie de la economia de comandă la cea de piaţă liberă, caracterizată prin:

  1. Lipsa  unui cadru instituţional privind pescuitul şi acvacultura;
  2. Existenţa unui cadru legislativ neadaptat la cerinţele economiei de piaţă;
  3. Intârzierea privatizării societăţilor comerciale piscicole cu capital de stat şi realizarea  doar parţială a acesteia;
  4. Dezavantajarea, în general, a specialistilor activi din domeniul pescăresc;
  5. Lipsa unui sistem specific de  creditare a producătorilor piscicoli;
  6. Sistem dezorganizat de exploatare a resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale;
  7. Diminuarea capacităţilor de producţie  a pescăriei româneşti;
  8. Pericolul dezorganizării şi diminuarii până la limita dispariţiei a  proiectării şi cercetării în domeniul pescăresc.

 

Prin efortul comun al factorilor guvernamentali responsabili, al patronatului de ramură, al asociaţiilor în care un factor activ a fost reprezentat de cercetarea şi invăţămânrul superior de specialitate, s-a reuşit depăşirea constrângerilor de natură politică, legislativă şi instituţională.

Anul 2007 a marcat intrarea României în Uniunea Europeană şi din acel moment am păşit pe tărâmul necunoscut până atunci al Politicii Comune în domeniul Pescuitului.

Nu a fost uşor, dar prin munca noastră şi sprijinul constant al Guvernului, conducerii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin îndrumarea, înţelegerea şi suportul prietenesc şi profesional al oficialilor de la  Comisie, de la  Agenţia Europeană pentru Controlul Pescuitului, de la Comisia pentru pescuit la Marea Mediteramă,  am reuşit să depăşim  grutăţile inerente începutului şi să răspundem exigenţelor unei politici noi în domeniul pescăresc.

Mai sunt multe lucruri care trebuie îmbunătăţite în sectorul  pescăresc,  în activitatea noastră în general, suntem pe direcţia bună dar  împreună trebuie sa ne mobilizăm pentru realizarea unui  mediu economic în care pescarii, piscicultorii, procesatorii şi comercianţii să-şi  poată  dezvolta competitivitatea şi afacerile.

România este acolo unde merită, iar prin munca responsabilă a tuturor celor implicţi în activitatea pescărească,  cred că este un exemplu  pentru toate statele riverane Mării Negre şi Dunării, care onorează dar şi obligă.

 

 

 

 

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: