13 august 2022

Conferinţă despre provocările actuale şi perspective în domeniul construcţiilor, la Universitatea Ovidius din Constanţa

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) şi Patronatul Societăţilor din Construcţii (PSC) a organizat luni, 27 iunie, a. c, conferinţa „Prezent şi viitor în construcţii”, informează şef lucrări dr. ing. Cosmin Filip, decanul Facultăţii de Construcţii a UOC.

Potrivit sursei citate, la eveniment au participat 68 de organizaţii, reprezentanţi ai companiilor din sectorul construcţiilor şi al ramurilor conexe, ai autorităţilor publice şi mediului universitar.

„Această conferinţă are o importanţă deosebită pentru comunitatea din regiune şi aduce în dezbatere teme specifice, precum organizarea, contractarea, formarea profesională şi legislaţia în domeniul construcţiilor. Astfel de evenimente atrag atenţia asupra nevoii de ingineri existente în câmpul muncii şi, deşi Facultatea de Construcţii se bucură de un interes sporit din partea tinerilor care aleg să studieze aici, ne aflăm în situaţia în care nu mai putem satisface solicitările de angajare a absolvenţilor, pe care le primim din partea companiilor din domeniu. Pentru a asigura succesul profesional al studenţilor noştri, Facultatea de Construcţii le oferă oportunitatea de a participa la programe de practică şi internshipuri, cărora li se adaugă burse private, care reprezintă o nouă formă de integrare în mediul economic”, declară şef lucrări dr. ing. Cosmin Filip.

În acest context, conf. univ. dr. Raluca Andreea Trandafir, prorectorul pentru fonduri structurale şi relaţia cu mediul socio-economic din cadrul UOC, a făcut aprecieri privind perspectivele profesionale ale absolvenţilor Facultăţii de Construcţii.

„În ultimii ani, traversăm împreună o situaţie fără precedent, o criză globală care afectează mediul socio-economic în ansamblu, iar domeniul construcţiilor se confruntă cu provocări deosebite, însă avem dovezi că, împreună, mediul academic şi cel economic vor identifica soluţii eficiente pentru a le putea depăşi cu bine”, precizează conf. univ. dr. Raluca Andreea Trandafir.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Sursa foto Facebook Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC)