18 august 2022

Conferinţa internaţională de încheiere a reţelei academice Jean Monnet „OpenEUDebate”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Found in translation. What’s next for the future of Europe?

În perioada 27-28 iunie 2022, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – (SNSPA) prin Centrul de Studii Europene SNSPA va marca finalul activităţilor din cadrul reţelei Jean Monnet „OpenEUdebate” printr-o conferinţă internaţională care va reuni la Bucureşti principalii parteneri din reţeaua transnaţională, inclusiv cadre universitare, experţi în politici europene, jurnalişti şi studenţi. Scopul evenimentului este de a prezenta principalele rezultate ale proiectului şi de a propune o nouă înţelegere a sferei publice a UE, având în vedere finalizarea recentă a Conferinţei privind viitorul Europei şi în contextul deosebit generat de războiul din Ucraina.

În prima zi a conferinţei, luni, 27 iunie, de la ora 18.00 va avea loc o dezbatere ce va reuni reprezentanţi ai mediului academic şi ai celui cultural în jurul naraţiunilor aflate în conflict atât în interiorul Uniunii Europene, ca rezultat al Conferinţei pentru viitorul Europei, cât şi a războiului informaţional privind agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina, ce pune sub semnul întrebării stabilitatea europeană. Discuţia este co-organizată împreună cu PEN România alături de Magda Cârneci (poet, critic de artă şi publicist român) şi Luis Bouza Garcia (profesor de ştiinţe politice la Universidad Autonoma de Madrid, membru al reţelei Jean Monnet
„OpenEUdebate”) şi găzduită de Muzeul Naţional al Literaturii Române (Strada Nicolae Creţulescu, nr. 8, Sector 1).

Participarea la eveniment este liberă (în limita locurilor disponibile) ce trebuie rezervate prin completarea următorului formular online

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfMNUNgMVQv7Hm8cOfurdAJ5ggNPOS374855wRKZ_aM4M8RYg/viewform.

În deschiderea evenimentului de marţi, 28 iunie, va avea loc discursul inaugural al Prof.univ.dr. Francisco Aldecoa Luzarraga (Preşedinte European Movement, Spania şi Doctor Honoris Causa al SNSPA), urmat de o discuţie cu reprezentanţi ai reţelei academice.

Discuţia va fi moderată de Prof.univ.dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, Preşedinte al Senatului SNSPA şi membru al reţelei „OpenEUDebate”.

Sesiunea de după-amiază va fi dedicată prezentării şi dezbaterii celor mai presante teme ale momentului privind impactul războiului din Ucraina asupra Uniunii Europene. Cu acest prilej, membri ai spaţiului academic din România şi din străinătate, experţi în politici publice europene şi reprezentanţi ai mediului diplomatic românesc vor prezenta şi discuta cu publicul prezent subiecte precum: redresarea economică post-pandemie, securitatea graniţelor UE, tendinţele iliberale din statele Europei Centrale şi de Est, parcursul european al României în cei 15 ani de la aderarea la UE sau criza migraţiei determinată de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei.

Conferinţa se va încheia cu o dezbatere referitoare la aspiraţiile geopolitice ale Europei şi noul rol al Europei de Sud-Est în acest proces între Prof.univ.dr. Claudia Wiesner (Fulda University of Applied Sciences, Germania), Conf.univ. dr. Miruna Butnaru-Troncotă (SNSPA) şi Conf.univ.dr. Hatidza Jahic (Universitatea din Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina). Evenimentul din cea de-a doua zi se va desfăşura în Sala Mare a Teatrului Apollo 111 (Strada Ion Brezoianu, nr 23, Sector 1), începând cu ora 10:00.

Participarea este deschisă publicului interesat de subiectele ce urmează a fi abordate. Accesul în sală se face numai în baza înscrierii cu ajutorul acestui formular online

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf009fmmcb2PpetiBSu72qmAIgSgW0DQ0AYmAkscT02kNwOoQ/viewform

Pentru mai multe detalii referitoare la conferinţă, persoană de contact: Dragoş Ioniţă, email: dragos.ionita@snspa.ro

Informaţii suplimentare:

„OpenEUDebate” este o reţea academică Jean Monnet ce reuneşte 4 instituţii academice prestigioase din Spania (Universidad Autonoma de Madrid), Belgia (Universite Libre de Bruxelles, Vrije Universiteit Brussel) şi România (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative) şi experţi în politicile UE (Agenda Publica) şi este cofinanţată de Comisia Europeană prin Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură a UE (EACEA).

Mai multe detalii sunt disponibile aici: www.openeudebate.eu

Francisco Aldecoa Luzarraga este fost profesor de Relaţii Internaţionale la Universitatea Complutense din Madrid şi Universitatea din Ţara Bascilor (1990). A fost distins cu titlul de doctor onorific de către Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) în 2009. În perioada 2002-2010, a ocupat funcţia de decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Sociologie a Universităţii Complutense. A fost de asemenea Preşedinte al Asociaţiei Spaniole a Profesorilor de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (2005-2009). De-a lungul carierei sale, a supervizat peste 35 de cercetători doctoranzi. Este autor, coautor şi editor a mai mult de o sută de cărţi, prezidând sau co-prezidând o multitudine de prelegeri în cadrul unor workshop-uri internaţionale, congrese şi seminarii axate în principal pe securitatea şi apărarea europeană, NATO, securitatea Mediteranei şi politica externă a Spaniei.

Claudia Wiesner este profesoară de ştiinţe politice la Universitatea de Ştiinţe Aplicate Fulda (Germania), cadru universitar adjunct în ştiinţe politice la Universitatea Jyvaskyla (Finlanda) şi reprezentant al consiliului de administraţie al „Point Alpha Research Institute”. Anterior, ea a fost profesor interimar la Universităţile din Hamburg, Bochum şi Marburg şi cercetătoare în ştiinţe politice la instituţii precum Centrul Minda de Gunzburg dedicat Studiilor Europene din cadrul la Universitatea Harvard, Universitatea din New York, Centrul Robert Schumann pentru Studii Avansate de la Institutul Universitar European (EUI) şi Centrul de Ştiinţe Sociale din Berlin.
Principalele sale interese de cercetare sunt studiul comparat al democraţiei, culturii politice şi sociologiei politice în sistemul UE. Cercetările sale se concentrează în special pe schimbările de concepte şi instituţii, precum şi pe dezbaterile şi discursurile aferente. Wiesner a publicat cu edituri precum Palgrave Macmillan, Routledge, Springer şi Nomos şi reviste prestigioase din domeniul ştiiţelor politice şi relaţiilor internaţionale.

Hatidza Jahic este conferenţiar la Departamentul de Teorie şi Politică Economică din cadrul Universităţii din Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina). În timpul studiilor sale, a fost distinsă cu burse precum Erasmus, British Scholarship Trust şi Fulbright (2016/2017) la Universitatea din Arkansas. Deţine un doctorat obţinut la Facultatea de Economie şi Afaceri, Universitatea din Zagreb, în domeniul Economiei Educaţiei.

În plus, este certificată în practica de evaluare de către Institutul Evaluatorilor de la Claremont Graduate University, având o experienţă vastă în diverse proiecte interne şi internaţionale care se concentrează pe educaţie, reforma educaţiei, strategia educaţională şi încadrarea pe piaţa muncii din Bosnia şi Herţegovina. În prezent, Jahic este diectoarea catedrei internaţionale din cadrul Şcolii de Economie şi Afaceri, Universitatea din Sarajevo.

Sursa foto Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – (SNSPA)