Publicat: 8 Noiembrie, 2017 - 09:32

Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Energiei vor organiza, la 8 noiembrie 2017, la București, în cooperare cu Centrul pentru Dialog și Cooperare în Domeniul Energiei 16+1, Conferința Ministerială privind Cooperarea în Domeniul Energiei în formatul China — Statele Europei Centrale și de Est ('16+1'). Evenimentul va fi urmat de Târgul de Energie 16+1, care va avea loc în perioada 8-10 noiembrie 2017.

Acestea reprezintă primele evenimente dedicate cooperării în domeniul energiei în cadrul formatului 16+1, susținute de Centrul pentru Dialog și Cooperare în Domeniul Energiei 16+1, înființat în octombrie 2016 ca o contribuție a României la formatul de cooperare China — Europa Centrală și de Est andosată de Summit-ul 16+1 de la Riga (noiembrie 2016).

Principalele teme de pe agenda dezbaterilor din cadrul Conferinței, la care vor participa miniștri și oficiali ai statelor 16+1, urmăresc identificarea de oportunități comune pentru dezvoltarea cooperării în proiecte din domeniul energiei în formatul 16+1, având în vedere dinamica regională, obiectivele și provocările curente în domeniu. Conferința va fi onorată cu prezența de o delegație din R. P. Chineză, condusă de vicepreședintele Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă și directorul Administrației Naționale pentru Energie, Nur Bekri.

Târgul de Energie 16+1 furnizează o platformă de discuții și schimburi de idei pentru companiile și organizațiile din domeniul energiei, oferind oportunitatea explorării unor noi proiecte și inițiative de afaceri. La târg participă 30 dintre cele mai mari companii chineze din sfera energiei, la nivel de membri ai conducerilor acestora, reprezentanți ai companiilor energetice din România, precum și ai unor firme de profil din statele central și est europene.

* Formatul de cooperare China — Statele Europei Centrale și de Est ('16+1') a fost inițiat în anul 2011, în marja vizitei în Ungaria a Premierului Republicii Populare Chineze, Wen Jiabao. Cu această ocazie, a avut loc o primă reuniune în acest format, cu participarea miniștrilor economiei și dezvoltării din statele partenere.

Obiectivul principal al formatului îl reprezintă dezvoltarea cooperării între statele participante într-o gamă largă de domenii, precum comerțul, investițiile, infrastructura, energia, schimburile culturale și educația.

Statele europene participante sunt: Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

* Centrul pentru Dialog și Cooperare în Domeniul Energiei 16+1 (CDCEP 16+1) a fost înființat în octombrie 2016, ca o inițiativă a României în cadrul formatului 16+1, cu misiunea de a crea o platformă dinamică de relaționare pentru dezvoltarea cooperării în domeniul energetic între statele partenere.

Ținând cont de acordurile bilaterale existente, CDCEP 16+1 urmărește valorificarea potențialului care rezultă din agendele și strategiile agreate până în prezent în domeniul cooperării energetice dintre Europa și China, prin extinderea bunelor practici reglementare, comerciale și tehnologice, într-o gamă largă de domenii, precum energia regenerabilă, rețele inteligente, eficiența energetică, cărbune curat, energie nucleară etc.