Publicat: 26 Noiembrie, 2014 - 20:47
Share

Asociația P.A.V.E.L. — 'Primind Ajutor Viața Este Luminoasă, asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, organizează cea de-a treia Conferință națională dedicată problematicii cancerului la copii și tineri, cu titlul 'Diagnosticarea precoce, primul pas către vindecare!'.

Partenerul științific în organizarea acestui eveniment este Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică (SROHP).

Continuând demersul început la edițiile anterioare din anii 2011 și 2012, conferința va aduce în centrul atenției societății civile românești, al autorităților publice centrale și locale, al liderilor și formatorilor de opinie, al asociațiilor profesionale, al specialiștilor din diverse domenii și al publicului larg, situația copiilor și a tinerilor bolnavi de cancer și a familiilor acestora.

Mesajul central al evenimentului este: 'Diagnosticat la timp și tratat corect, cancerul poate fi vindecat'.

La conferință vor fi invitați să participe personalități din cele mai importante centre/secții de oncologie — hematologie pediatrică din România, care vor susține cu argumente științifice necesitatea diagnosticării precoce a cancerului la copii și tineri. Asociațiile de pacienți prezente vor putea să adere la efortul nostru de diseminare a informațiilor privind diagnosticarea timpurie.

Specialiștii din diferite domenii — asistenți sociali, medici, preoți, psihologi, profesori etc. — vor avea ocazia să vină cu completări și cu sugestii ale unor acțiuni care să mărească impactul conferinței. Reprezentanții autorităților și ai organismelor finanțatoare, reprezentanții mass media, liderii și formatorii de opinie vor avea, de asemenea, ocazia să preia ideea necesității diagnosticării timpurii a cancerului și să o susțină prin mijloace specifice.

Acest eveniment este o parte componentă a Campaniei naționale de informare privind semnele 'de alarmă' ale cancerului la copii, pe care Asociația P.A.V.E.L. o va derula începând cu toamna acestui an, in cadrul Proiectului Copiii Noștri Aleg Sănătatea!.

Proiectul Copiii Noștri Aleg Sănătatea! — C.N.A.S este finanțat prin Programul de cooperare elvețiano-român, în perioada 2013-2016. Programul de Cooperare Elvețiano-Român își propune sa contribuie la reducerea disparităților economice și sociale dintre România și alte țări din UE mai avansate (țări din UE extinsă), și în interiorul României, la reducerea disparităților economice și sociale dintre centrele urbane dinamice și regiunile periferice structural mai slabe.

28 Noiembrie 2014, ora 9.30, București, sector 2, Hotel Caro, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A, sala Eminescu.