29 ianuarie 2022

Conferinţa online „Mihai Eminescu – mereu în actualitate”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primăria municipiului Constanţa organizează, alături de partenerii săi instituţionali, mai multe evenimente dedicate celebrării Zilei Culturii Naţionale, 15 Ianuarie:

– Conferinţa online „Mihai Eminescu – mereu în actualitate”, susţinută de doamna prof. univ. dr. habil. Marina Cap-Bun. Evenimentul, co-organizat de Primăria municipiului Constanţa şi de Şcoala Doctorală de Studii Umaniste din cadrul Institutului Studiilor Doctorale al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, va avea loc live, sâmbătă, 15 Ianuarie 2022, începând cu ora 11.00, la link-ul
https://ovidius.webex.com/webappng/sites/ovidius/dashboard/pmr/marina.capbun;

– Masa rotundă „La ce bun cultura în vremuri de restrişte?”, care se va desfăşura la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa / MINAC, aula „Adrian Rădulescu”, sâmbătă, 15 Ianuarie 2022, începând cu ora 13.00. Evenimentul este co-organizat de Primăria municipiului Constanţa şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa / MINAC, în parteneriat cu Federaţia Organizaţiilor Nonguvernamentale de Tineret din Constanţa, Societatea de Ştiinţe Istorice din România, filiala Constanţa şi Asociaţia Culturală Sine Qua Non. Participarea la eveniment este limitată, în conformitate cu prevederile legale actuale în domeniu;

– Expoziţia „Interiorul ţărănesc de sărbătoare – funcţional şi decorativ”, organizată de Muzeul de Artă Populară Constanţa. Vizitatorii pot admira obiecte de patrimoniu reprezentative pentru toate provinciile istorice româneşti: Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Moldova, Transilvania, Banat.

Va fi depusă o coroană de flori la monumentul lui Mihai Eminescu de pe faleza oraşului Constanţa.

Încrederea noastră în virtuţile şi funcţiile culturii are şanse reale de a spori în perioade de crize; mai ales în această perioadă, de provocări multiple la adresa sănătăţii noastre colective, cultura poate funcţiona ca un instrument de stimulare a creativităţii şi performanţei în plan individual şi de coeziune în plan comunitar.

Anul 2022 poate fi unul relevant în plan cultural pentru municipiul Constanţa, fiind primul an de implementare a „Strategiei Culturale a municipiului Constanţa pentru perioada 2021-2031”, document strategic adoptat prin Hotărârea nr. 437/26.11.2021 a Consiliului Local Municipal Constanţa.

În acest sens, în cadrul Planului anual operaţional 2022 de implementare a Strategiei a fost pregătit un set de iniţiative şi acţiuni culturale care prevăd operaţionalizarea unor importante obiective ale acesteia, inclusiv prin proiecte de investiţii în domeniul cultural.

Pentru a confirma suplimentar angajamentul său de sprijin şi intervenţie pentru domeniul cultural, s-a decis ca unul dintre cele 7 obiective generale ale instituţiei pentru anul în curs să îl reprezinte „implementarea măsurilor prioritare identificate în Strategia Culturală şi în Planul Operaţional Anual pentru 2022”.