25 octombrie 2021

Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Președinta Senatului, Anca Dragu, a participat la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană organizată, în format online, sub dimensiunea parlamentară a președinției germane a Consiliului Uniunii Europene, în data de 10 mai a.c.
Principalele teme abordate în cadrul conferinței au fost: digitalizarea și transformarea sferei publice – riscuri și provocări pentru parlamentele statelor membre și adoptarea rapoartelor privind cooperarea interparlamentară în Uniunea Europeană.
În cadrul conferinței, a fost evidențiat faptul că digitalizarea reprezintă una dintre temele prioritare ale agendei europene curente. Tendința de accentuare a importanței domeniului este accelerată de contextul redresării economice post-criză, iar transformarea digitală reprezintă un instrument de dezvoltare a economiilor și societăților europene, ce poate contribui la crearea de locuri de muncă, la intensificarea competitivității și inovării în cadrul Uniunii Europene

În cadrul conferinței, președinta Senatului a afirmat: “Pentru România, digitalizarea reprezintă o prioritate importantă pe agenda noastră politică națională și ne coordonăm eforturile instituționale în această direcție. Toți actorii relevanți lucrează pentru a face față acestei provocări în cel mai eficient și benefic mod posibil pentru cetățenii noștri, pentru mediul de afaceri și pentru sectorul public. O atenție specială acordăm accelerării acestui proces pentru a ne atinge obiectivele în acest domeniu, menținând în același timp abordarea centrată pe cetățean – ca principal beneficiar al proceselor de digitalizare ale administrației publice, precum și eforturile de proiectare, implementare și gestionare a soluțiilor digitale pentru sectorul public.”

Referitor la digitalizarea parlamentelor, dezbaterile conferinței s-au axat pe oportunitățile și riscurile noilor mijloace de comunicare digitală, precum și pe modalitatea în care aceste mijloace transformă sfera publică și, prin urmare, fundamentul democrației reprezentative – provocări pe care parlamentele trebuie să le ia în considerare.
Mai mult s-a agreat faptul că politicile, strategiile, reglementările și inițiativele din domeniul digital trebuie să-și găsească fundamentul în valorile europene, să respecte și să protejeze drepturile cetățenilor și, în același timp, să răspundă unor nevoi concrete ale economiei și societății europene.