Publicat: 21 Octombrie, 2020 - 13:50
Share

Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara organizează în perioada 22-24 octombrie 2020, în mediul online, Conferinţa Timişoara Cardioculture - Update Meeting 2020

Evenimentul se va desfăşura în mediul virtual, în regim LIVE pe platforma cardioculture.mediamed.ro şi reuneşte reputaţi cardiologi din ţară şi din străinătate!

"Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) din Timişoara este instituţie de referinţă în domeniul sanitar, înfiinţată acum peste un sfert de secol! Suntem conştienţi că sănătatea unei comunităţi depinde în principal de calitatea serviciilor medicale, motiv pentru care ne achităm cu succes de responsabilitatea de a asigura asistenţă medicală cardiologică la standarde europene - pe scurt, suntem o unitate medical strategică, unică în vestul ţării, unde se practică o cardiologie de vârf!" - spune Conf. dr. Constantin Tudor Luca, Manager al IBCV.

Sănătatea unei comunităţi este, însă, influenţată major şi de sănătatea socială, economică sau culturală a comunităţii în care trăim. Aceasta pentru că sănătatea este mai mult decât absenţa bolilor, iar grija pentru propria sănătate face parte din largul proiect iniţiat de noi şi intitulat "Sănătate pentru Timişoara", celebrând anual Ziua Institutului de Boli Cardiovasculare. Pentru că boala cardiovasculară constituie, din păcate, ÎN CONTINUARE, principala problemă de sănătate a României, responsabilă de peste 50 la sută din mortalitatea anuală - deci doar o abordare unitară în care implicarea comunităţii se împleteşte activ cu medicina modernă, reduce suferinţa pacienţilor şi le poate prelungi viaţa!

Timişoara CardioCulture, este manifestarea ştiinţifică ce îşi propune să reunească lumea cardiologică timişoreană şi naţională cu remarcabile personalităţi internaţionale din domeniul cardiologiei:

Stephan S. Achenbach - Preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie

Barbara Casadei - Fost Preşedinte al Societăţii Europene de Cardiologie

Franz Weidinger - Viitor Preşedinte al Societăţii Europene de Cardiologie

"Pentru că Update Meeting 2020 este un veritabil "Festival de Cardiologie" ce reuneşte teme noi şi prioritare, selectate şi prezentate de către preşedinţii fiecărui grup de lucru din cadrul Societăţii Române de Cardiologie, în parteneriat cu colectivele de cardiologie timişorene! Totul în spiritul rigorilor şi specificului perioadei actuale, evidenţiind spiritul comunităţii timişorene, model şi referinţă de-a lungul timpului. De ce Timişoara CardioCulture? Pentru că starea de sănătate a oricărei comunităţi este fundamental legată nu doar de calitatea serviciilor medicale, dar şi de gradul de implicare al comunităţii în care trăim!" spune Prof. Dr. Dan Gaiţă, Coordonator al Cercetării Ştiinţifice în IBCV.

Pentru mai multe informaţii şi înscrieri accesaţi https://cardioculture.mediamed.ro/.

Tag-uri Nume: