16 octombrie 2021

Conferinţa „Viitorul Europei = Viitorul României”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei a participat joi, 16 septembrie, la conferinţa „Viitorul Europei = Viitorul României”, organizată de Institutul Diplomatic Român (IDR), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Evenimentul a lansat seria de dezbateri pe care IDR o va dedica viitorului UE. Au mai participat la dezbatere Leonard Orban, consilier prezidenţial pentru afaceri europene, Alina Bârgăoanu, decanul Facultăţii de comunicare şi relaţii publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, şi Roxana Nicolae, preşedintele Asociaţiei Tineretul ONU din România.

Secretarul de stat Iulia Matei a pledat în favoarea angajării cât mai largi a cetăţenilor în dezbaterea asupra viitorului UE, astfel încât aşteptările acestora să se poată concretiza în perspectiva deciziilor ce vor fi luate la nivel european. Acest lucru este esenţial inclusiv în contextul legăturii indisolubile dintre parcursul de dezvoltare al României şi cel al Uniunii Europene. A pus accentul pe necesitatea consolidării Pieţei Interne şi pe rolul acesteia în gestionarea crizelor ample, precum cea generată de pandemia de COVID-19. De asemenea, a subliniat semnificaţia tranziţiilor ecologică şi digitală pentru UE a viitorului şi pentru creşterea capacităţii acesteia de a face faţă provocărilor. Referindu-se la acţiunea UE în gestionarea pandemiei de COVID-19, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat valoarea adăugată a cooperării europene în domeniul sănătăţii.

Discuţiile au confirmat importanţa avansării de idei concrete cu privire la direcţia dorită de cetăţeni pentru politicile europene. Educaţia a fost menţionată ca esenţială în pregătirea cetăţenilor nu doar pentru economia viitorului, ci şi pentru capacitarea lor de a-şi exercita drepturile şi responsabilităţile. Evenimentul a reliefat, de asemenea, dorinţa tinerilor de a fi implicaţi, conectaţi şi responsabilizaţi cu privire la direcţiile de dezvoltare a proiectului european.