Publicat: 15 August, 2020 - 10:20
Share

Un Congres al USR şi o Convenţie extraordinară a PLUS are loc sâmbătă dimineaţă, iar după-amiază se desfăşoară un congres online reunit USR şi PLUS, în vederea fuzionării celor două partide, au declarat surse politice.

Potrivit protocolului de fuziune noul partid se va numi USRPLUS, va avea timp de trei luni de la rămânerea definitivă a fuziunii doi copreședinți, iar fuziunea va aduce și unele modificări de statut.

Potrivit documentului, este vorba despre o fuziune prin absorbție, partidul lui Dacian Cioloș urmând să-și înceteze existența. Membrii PLUS devin astfel membri ai USR. Membrii unuia dintre cele două partide care au fost excluși din celălalt partid sunt excluși automat și din noul partid. Cei care nu au fost primiți într-un partid, dar au devenit membri în celălalt partid sunt suspendați automat, urmând să se reanalizeze situația lor.

USRPLUS va avea doi copreședinți, iar organele de conducere se contopesc. Această situația va dura însă doar 120 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei judecătorești de înregistrare a fuziunii. După această perioadă, se va organiza un nou Congres.

La alegerile parlamentare, USR și PLUS, reunite în noua formațiune, vor susține candidați comuni. Alegerea acestora se va face potrivit unor scenarii.

Scenariul A - listă comună negociată.:Birourile județene au două săptămâni pentru a decide împreună cu birourile PLUS dacă merg pe o formulă negociată între partide (Ex: Locul X merge la USR, locul Y la PLUS). În acest caz, fiecare partid organizează alegeri separat, pentru a desemna candidații pe locurile fiecăruia, pre-agreate

Scenariul B - alegeri în comun: Dacă birourile USR și PLUS decid astfel (sau nu se înțeleg pe o formulă de distribuție a locurilor și intră automat în acest al doilea scenariu) se organizează alegeri în comun. Exact pe statutul și metoda USR actuale: filialele desemnează candidații la nivel județean, prin Conferințe Județene, unde participă delegați aleși de către membri în fiecare filială locală (ponderea filialelor în CJ fiind dată de performanța electorală). Membrii USR și PLUS participă deci la adunările generale, ale filialelor locale . Se respectă astfel principiul autonomiei filialei județene și alegerea prin Conferințe Județene, adică statutul USR actual. Acest mecanism de alegeri va fi prevăzut în protocolul de fuziune ca prevedere tranzitorie de - rogatorie de la Statutele celor două partide, pentru a integra toate aspectele juridice legate de alegerea candidaților pentru mandatele parlamentare din 2020.

Echipele de negociere au convenit să includă în protocol următoarele direcții ca fiind prioritare la această modificare:

a) criteriile de integritate, incompatibilitate și dispozițiile privind cumulul de funcții;

b) modalități de dezvoltare a organizării teritoriale a partidului;

c) instituirea unei struc - turi responsabile cu elaborarea de politici publice ce vor fi însușite de către partid, precum și cu asistarea reprezentanților partidului în elaborarea unor astfel de politici;

d) modificarea denumirii partidului în USRPLUS;

e) dezvoltarea mecanismelor de promovare a competenței și principiului meritocrației în alegerea/nominalizarea candidaților pentru funcții publice din partea partidului;

f) organizarea integrării filialelor USR Tineret și Generația PLUS într-o structură comună.

g) reorganizarea activității membrilor din Diaspora având la bază o structură care include mai multe filiale care acoperă fiecare o țară sau grupuri de țări.

 

Update: 

USR și PLUS au fuzionat oficial, în urma votului de la Congresul comun de sâmbătă, 15 august.

S-au înregistrat 2222 de voturi pentru (84,65%), 328 de voturi împotrivă (12,5%) și 75 de abțineri (2,86%).

Potrivit protocolului de fuziune noul partid se va numi USRPLUS, va avea timp de trei luni de la rămânerea definitivă a fuziunii doi copreședinți, iar fuziunea va aduce și unele modificări de statut.

Tag-uri Institutii: