27 noiembrie 2021

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Thames Farming Enterprises BV de către Transcarpathians Trading SRL

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Transcarpathians Trading SRL din Bucureşti (TCT) intenţionează să preia compania Thames Farming Enterprises BV din Olanda (Thames).

Thames este compania mamă a companiilor Agricom Borcea SA, Tudor 92 SRL, Concordia Agro SRL şi Alisa Farm Management SRL din judeţul Călăraşi. Agricom Borcea SA, Tudor 92 SRL şi Concordia Agro SRL au ca principal obiect de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producatoare de seminte oleaginoase în judeţul Călăraşi, iar Alisa Farm Management SRL le oferă acestora servicii de conducere şi management pentru operaţiunile locale.

TCT face parte din African Industries Group (AIG) şi desfăşoară activităţi de cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare proprii. În România, AIG este implicată în operaţiuni agricole, în distribuţia de maşini agricole, precum şi în dezvoltare imobiliară şi investiţii.

În urma analizei, autoritatea de concurenţă a constatat că această operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa româƒnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Octombrie 2021