1 august 2021

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Via-Trend S.R.L. de către Celox

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care grupul Celox preia Via-Trend S.R.L., de către, prin intermediul companiei Via Trend Ready Meals S.R.L.

Grupul Celox cuprinde societăţi de tip holding financiar, înregistrate atât în România, cât şi în străinătate, care desfăşoară activităţi în domenii precum producţia şi comercializarea materialelor de construcţii, servicii de consultanţă în afaceri şi management, servicii financiare, servicii medicale.

Via Trend este activă în România în domeniul producţiei de produse alimentare – mâncăruri gătite, gata preparate, destinate consumului imediat (ready-meal).

Via Trend Ready Meals este o societate vehicul, creată pentru scopul realizării tranzacţiei.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această tranzacţie nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Iunie 2021