Publicat: 30 Septembrie, 2020 - 09:21
Share

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Societatea de Investiţii Financiare Banat-Crişana SA (SIF Banat-Crişana) intenţionează să preia compania Doosan IMGB SA.

SIF Banat-Crişana SA desfăşoară, în principal, activităţi de investiţii financiare în vederea maximizării valorii propriilor acţiuni în conformitate cu reglementările în vigoare, gestionarea portofoliului de investiţii şi exercitarea tuturor drepturilor asociate instrumentelor în care se investeşte.

IMGB este membră a grupului sud-coreean Doosan şi are ca obiect de activitate principal "producţia de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje", obţinând şi venituri din închirieri de spaţii de birouri şi din vânzarea de certificate de dioxid de carbon (CO2).

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax, la nr. 021.405.45.08, prin e-mail la adresa [email protected] sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 25, în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.