15 august 2022

Consiliul Judeţean Iaşi a recâştigat preşedinţia Asociaţiei Euroregiunea Siret-Prut-Nistru şi Euroregiunii Siret-Prut-Nistru

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Astăzi, 22.07.2022, a avut loc, la Iaşi, Adunarea Generală a Asociaţiei Euroregiunea Siret – Prut – Nistru şi Forumul Preşedinţilor Euroregiunii, convocate de două treimi din membrii acestora. În cadrul şedinţei comune a AGA, a fost prezentată activitatea asociaţiei, cu accent pe situaţia actuală şi perspectivele de dezvoltare. Totodată, a fost ales noul Consiliul Director al Asociaţiei, precum şi preşedintele şi vicepreşedintele euroregiunii.

În urma voturilor exprimate în unanimitate de către cei 27 de membri prezenţi la AGA, Consiliul Judeţean Iaşi, reprezentat de preşedintele Costel Alexe, a recâştigat preşedinţia Asociaţiei Euroregiunea Siret-Prut-Nistru şi a Euroregiunii. Funcţia de prim-vicepreşedinte al AESPN va fi îndeplinită de Consiliul Raional Hînceşti, reprezentat de preşedintele Iurie Levinschi.

În componenţa Consiliului Director se regăsesc următorii:

– Vicepreşedinte al AESPN – Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, reprezentat de către Emil Radu Moldovan, preşedinte

– Vicepreşedinte al AESPN – Consiliul Raional Străşeni, reprezentat de către Viorel Jardan, preşedinte

– Membru al AESPN – Consiliul Judeţean Prahova, reprezentat de către Iulian Dumitrescu, preşedinte

– Membru al AESPN – Consiliul Judeţean Neamţ, reprezentat de către Ionel Arsene, preşedinte

– Membru al AESPN – Consiliul Raional Căuşeni, reprezentat de către Nicolae Gorban, preşedinte

– Membru al AESPN – Consiliul Raional Criuleni, reprezentat de către Pavel Spînu, preşedinte

– Membru al AESPN – Consiliul Raional Drochia, reprezentat de către Alexei Vasilean, preşedinte.

„De astăzi încolo, vom face tot posibilul să transformăm Asociaţia Euroregiunea Siret – Prut – Nistru într-un instrument prin care să generăm dezvoltare în comunităţile noastre. Faptul că suntem parte a acestei asociaţii este cea mai bună oportunitate să ne consolidăm relaţiile de cooperare, să dezvoltăm proiecte împreună, să ne creăm un viitor comun sub umbrela aceloraşi valori şi intenţii bune de a aduce prosperitate în comunităţile pe care le reprezentăm. Cu atât mai mult în acest context geopolitic tumultos, trebuie să dăm un semnal clar că nu vom fi dezbinaţi, că nu suntem parte a două lumi sfâşiate de frontiere sau interese, ci fraţi aşa cum ne stă scris în istorie şi în destin. Tocmai de aceea, rolul Iaşului este să fie un frate mai mare pentru comunităţile din Republica Moldova, să le îndrume şi să mergem împreună pe drumul european. Renunţarea la preşedinţia euroregiunii în 2018 a fost o mare greşeală pe care o vom repara de acum încolo. Iaşul are o datorie morală obligatorie să îşi asume aşa cum trebuie rolul de frate al comunităţilor moldoveneşti.”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

Asociaţia Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reuneşte 29 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, Municipiul Bălţi, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia şi 5 judeţe din România (Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Neamţ, Prahova şi Buzău). A fost constituită în anul 2005, ca persoană juridică română, cu sediul în municipiul Iaşi. Activităţile şi proiectele Asociaţiei ESPN acoperă domenii variate de interes, de la economie, infrastructură, protecţia mediului, turism, agricultură şi dezvoltare rurală, dezvoltarea resurselor umane şi servicii sociale şi până la educaţie, societate informaţională şi cultură, în concordanţă cu strategiile de dezvoltare ale administraţiilor locale.

„Trebuie să profesionalizăm asociaţia, iar lucrul acesta se va vedea prin fondurile obţinute. Bugetul asociaţiei nu trebuie să fie 100% doar din cotizaţiile membrilor, ci, treptat, ponderea banilor europeni şi guvernamentali va creşte semnificativ. Doar aşa putem spune că ne-am atins ţintele de dezvoltare. Astfel, putem accesa proiecte cu adevărat importante, semnificative pentru comunităţile noastre. Asta înseamnă cu adevărat o euroregiune puternică, una care identifică şi atrage toate fondurile disponbile pentru care este eligibilă. Le mulţumesc tuturor membrilor asociaţiei pentru votul şi încrederea acordate.”, a mai precizat Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi

Departamentul de Comunicare
Consiliul Judeţean Iaşi

Sursa foto Consiliul Judeţean Iaşi