19 ianuarie 2022

Consiliul Naţional al Elevilor solicită publicarea procedurii de organizare şi a materiei aferente simulărilor naţionale!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La începutul lunii ianuarie a.c, reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au avut o întrevedere cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Printre propunerile înaintate în cadrul acestei întâlniri, s-a numărat şi organizarea simulărilor examenelor naţionale, pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a. Această propunere a apărut ca urmare a faptului că elevii care vor susţine anul acesta examenele naţionale nu au avut ocazia să participe la o simulare de examen, având în vedere faptul că acestea nu au fost organizate anul trecut, din cauza contextului pandemic. Ministerul Educaţiei a aprobat propunerea Consiliului Naţional al Elevilor, iar pe data de 16 februarie a fost publicat calendarul acestor simulări. Salutăm celeritatea Ministerului Educaţiei în publicarea calendarului, însă atragem atenţia asupra faptului că, până la acest moment, nu au fost publicate procedurile de organizare a simulărilor şi programa aferentă acestora.

Din acest motiv, solicităm Ministerului Educaţiei publicarea, în regim de urgenţă, a procedurii sanitare de organizare a simulărilor naţionale şi a programei pe care se va baza elaborarea subiectelor, până la data de 5 martie. Este imperios ca atât elevii, cât şi unităţile de învăţământ, să aibă timp să se pregătească pentru simulări, pentru a ne asigura de faptul că acestea ne vor oferi o perspectivă reală asupra nivelului la care se situează, la acest moment, elevii din clasele terminale ale ciclului gimnazial şi liceal.

„Salutăm decizia Ministerului Educaţiei de a organiza simulările naţionale, în contextul în care elevii care vor susţine examenele naţionale anul acesta nu au mai avut niciodată oportunitatea de a susţine o astfel de pre-examinare. Mai mult decât orice, elevii care vor susţine aceste simulări au nevoie de predictibilitate. Din acest motiv, solicităm publicarea de urgenţă a conţinuturilor ce vor fi evaluate în cadrul acestor simulări şi a procedurilor de organizare a acestora!”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.