27 octombrie 2021

Constanța, un pol al durerii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Zilele noastre trec zgomotos și incoerent, bîlbîit și tragic, ca într-un banc politic extrem de prost. Din cînd în cînd, se aude vaierul unui accident, petrecut după alte accidente, toate cu victime în spitale, toate arătînd dezorganizarea sectorului public.

În cumplita tensiune și confuzie din zilele reintensificării pandemiei, conducătorii noștri își dau măsura prostiei și neputinței lor. Fug de răspundere ca iepurii de copoi și se ascund după explicații.

”Statul român a eșuat în misiunea sa de a-și proteja cetățenii”, zice pe undeva prin străinătate președintele Klaus Iohannis, în timpul decernării unui premiu pentru care noi nu cunoaștem nici un merit pentru care să-i fie acordat.

Probabil că germanii nu mai au cui oferi sau pe ei se mai pot aranja tinichele și diplome pentru cel mai șters politician al Europei. Grotescul și absurdul situației continuă triumfal pe micile ecrane. Într-un cadru putem urmări discursul președintelui premiat inutil sau de ochii lumii, premiere organizată de ai săi pe nu știu unde, iar în cadrul vecin curg imagini de la locul accidentului izbucnit la Constanța.

Fără niciun pic de simț al penibilului, Klaus Iohannis ține un discurs cu priorități despre viitorul Europei, după care spune că statul român (în fruntea căruia se află de 7 ani) a eșuat în obligația sa de a-și proteja cetățenii.

Pentru că nimeni nu-l poate trezi pe președintele Iohannis din încremenirea sa de bolovan, destinul i-a aruncat în brațe o împrejurare care să-l prezinte poporului așa cum este. Adică să mimeze succesul și gloria în vreme ce țara sa sîngerează cumplit. A fost ca un mesaj sau ca un semn al sorții!

Pentru Klaus Iohannis, după recunoașterea eșecului statului pe care îl conduce, în loc să ridice premiul nu mai era de făcut decăt să își anunțe regretul și demisia. Orice altă vorbărie, explicație, promisiune nu își mai avea locul. Doar nu era momentul să lanseze programul ”România sănătoasă” sau ”România spitalelor model”, deși o altă lozincă penibilă i s-ar fi potrivit.

Să primești Premiul Carol Cel Mare și să ai tupeul să mai faci teorii politice înseamnă să nu ai simțul ridicolului și al realității, să nu-ți crape obrazul de rușine, în vreme ce acasă oamenii își plîng morții.

Avem un președinte multiplu decorat și onorat în Germania pentru merite necunoscute nouă, în vreme ce la el acasa conduce o politică păguboasă pentru cetățeni, pentru economie, pentru echilibrul politic, pentru funcționarea democrației, contestată în stradă, ineficientă, orientată numai pe eventuale învîrteli ale celor care îl susțin.

Acasă, adică în țară, pupilul politic al președintelui, școlit și condamnat în SUA, premierul Florin Vasilică Cîțu anunță primele măsuri. Un fel de ”fă-te că lucrezi!”.

S-a grăbit să anunțe că i-a destituit pe toți cei care aveau o responsabilitate sau o legătură cu accidentul petrecut în spitalul din Constanța. Despre Raed Arafat, nimic. Despre Vlad Voiculescu și despre Nelu Tătaru sau Ioana Mihăilă, nici pîs. Despre guvernele mai vechi sau mai noi ale României, în frunte cu prestația sa de Gîgă încrucișat cu Bulă nu avea ce să zică. O asemenea preocupare nu încape în tărtăcuța lui bîntuită de întrebări privitoare la soluția rămânerii sale în scaun. Într-o Românie chinuită de probleme din ce în ce mai complicate si condusă din ce în ce mai prost, politicienii aflați la putere, secondați de colectorii banilor manevrați departe de ochii lumii, figuranți sau nu, caricaturi sau făcători de decizii, continuă șirul vorbelor de acoperire și de amăgit poporul.

Zile grele ne bat la ușă!