Publicat: 23 August, 2013 - 18:28

Partidul Conservator şi-a exprimat categoric poziţia de respingere a propunerii legislative iniţiate de Remus Cernea cu privire la parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex.

În acest sens, Constantin Avram, deputat ales în colegiul uninominal nr. 6 Bacău a remis următoarea declaraţie :

“În opinia mea, şi a Partidului Conservator, trebuie să luăm atitudine clară şi neechivocă atât faţă de intenţiile privind legalizarea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, cât şi faţă de solicitarea acestora de a adopta copii. Ca român ortodox, nu pot fi de acord cu recunoaşterea juridică forţată a căsătoriilor dintre homosexuali. Dincolo de tradiţie, familia are ca prim scop asigurarea continuităţii noastre – şi voi susţine în continuare dezvoltarea ei, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu un proces accentuat de îmbătrânire şi cu o scădere importantă, de la an la an, a populaţiei.”