Publicat: 17 August, 2015 - 17:26

Constantin Ostaficiuc, fostul șef al Consiliului Județean Timiș, a fost trimis în judecată, alături de alte nouă persoane, în dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara de către CJ,  acuzat de abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a şapte angajaţi sau foşti angajaţi ai Consiliului Judeţean Timiş şi a trei foşti şefi ai FC Politehnica Timişoara SA.

Astfel, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc şi fostul secretar al aceleiaşi instituţii Petrişor Nădăştean au fost trimiși în judecată, fiind acuzați de ”săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată”.

Funcţionarii publici Răzvan Hrenoschi, Daniela Pepa Octavia, Dan Sabin Cionvică, Petru Borza, Mircea Marian Mihuţ au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată. Gheorghe Haic Chivorchian, Ion Negrei şi Liviu Ioan Roşca, care aveau funcţii de conducere la FC Politehnica Timişoara SA, sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

”În perioada 2008-2011, inculpații Ostaficiuc Constantin și Nădăștean Ioan-Petrișor, profitând de funcțiile pe care le ocupau (președinte al Consiliului Județean Timiș și respectiv secretar al județului Timiș), în mod abuziv și contrar prevederilor legale în vigoare, au aprobat și dispus alocarea și plata, cu sprijinul celorlalți coinculpați, din bugetul județului Timiș, a sumei de 9.950.000 lei către S.C. Politehnica Timișoara S.A. (fostă S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A.), în condițiile în care potrivit reglementărilor în vigoare, finanțarea structurilor sportive de drept privat din bugetele publice este limitată la entitățile fără scop lucrativ”, iar S.C. Politehnica Timișoara S.A. era organizată ca societate pe acţiuni.

”În concret, s-a reținut că inculpații Constantin Ostaficiuc (...), cu știință, au inițiat procedurile de obținere și apoi au avizat favorabil hotărârea Consiliului Județean Timiș nr. 39/03.04.2008, în baza căreia, la data de 03.04.2008 s-a semnat protocolul de colaborare între Consiliul Județean Timiș și S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A. (societate care ulterior și-a schimbat denumirea), având ca obiect susținerea echipei de fotbal S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A., invocând ca și considerent social, necesitatea realizării proiectului de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare la competițiile de club UEFA.

Aceste documente au fost încheiate în condițiile în care inculpații au cunoscut faptul că nu exista o bază legală, întrucât societatea respectivă nu se încadra în categoria beneficiarilor finanțării, fiind o societate pe acțiuni de drept privat, al cărei scop era obținerea de profit în interesul unui număr restrâns de persoane, așadar nu era o societate fără scop lucrativ ce are ca obiect dezvoltarea sportului de masă”, se arată în comunicatul DNA.