26 aprilie 2024

Consulatul General al României la Edinburgh are un spaţiu mai mare şi mai modern pentru serviciile destinate publicului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministerul Afacerilor Externe informează că a finalizat lucrările de extindere şi modernizare a spaţiului de lucru cu publicul din cadrul Consulatului General al României la Edinburgh, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Demersul a vizat închirierea unui spaţiu suplimentar şi lucrări pentru amenajarea interioară a spaţiului de lucru cu publicul, a ghişeelor şi a spaţiului destinat funcţionarilor consulari.

Astfel, prin noua reconfigurare a spaţiului de lucru cu publicul a fost suplimentat numărul de ghişee la cinci, faţă de trei disponibile anterior. Aceasta permite creşterea considerabilă a capacităţii de preluare şi procesare a cererilor de servicii consulare, precum şi eficientizarea fluxurilor de lucru la nivelul oficiului consular.

Operaţionalizarea noului spaţiu de lucru a oficiului consular de la Edinburgh vine în continuarea eforturilor MAE de îmbunătăţire a calităţii serviciilor consulare şi de creştere a capacităţii de procesare a acestora şi se înscrie în amplul program de măsuri de extindere şi modernizare a reţelei consulare a României, iniţiat în anul 2020 prin decizia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate cetăţenilor români din străinătate.

În prezent, cetăţenii români din Regatul Unit al Marii Britani şi Irlandei de Nord beneficiază de servicii consulare, asistenţă şi protecţie consulară oferite de trei reprezentanţe diplomatice şi consulare: Secţia consulară a Ambasadei României la Londra (https://londra.mae.ro/) – aflată în proces de transformare în Consulat General, Consulatul General al României la Edinburgh (https://edinburgh.mae.ro/) şi Consulatul General al României la Manchester (https://manchester.mae.ro/).