Publicat: 18 August, 2016 - 12:53
în conformitate cu articolele 15 şi 16

În data de 29 iulie 2016, Comisia Europeană prin Direcţia Generală de Sănătate  şi Siguranţă alimentară - Unitatea B2 - Sănătatea în toate politicile, sănătate mondială, controlul tutunului - a publicat pentru consultare publică documentele privind implementarea unui sistem UE pentru trasabilitate şi caracteristicile de securitate în conformitate cu articolele 15 şi 16 din Directiva privind produsele din tutun nr.40/2014 UE.

            Scopul principal al acestei consultări publice este de a obţine o contribuţie din partea publicului şi a părţilor interesate cu privire la diferite opţiuni de politică avute în vedere în prezent pentru punerea în aplicare a unui sistem UE de trasabilitate şi caracteristici de securitate, aşa cum este prevăzut în cuprinsul articolelor 15 şi 16 din Directiva  nr. 40/2014 UE.

            Prin această consultare publică, Comisia speră să obţină puncte de vedere în ceea ce priveşte relevanţa şi impactul opţiunilor prezentate în cadrul documentului, respectiv dacă opţiunile acoperă cerinţele legislative cu o povară administrativă minimă pentru părţile interesate şi să obţină o estimare realistă a impactului financiar pentru părţile interesate.

            Observaţiile primite în cursul acestei consultări vor oferi informaţii importante pentru lucrările în derulare, pentru punerea în aplicare a unui viitor sistem intracomunitar de trasabilitate şi caracteristici de securitate pentru produsele din tutun şi vor sta la baza procesului de evaluare a impactului şi pregătirea actelor legislative.

            Grupurile tinta carora li se adreseaza consultarea publica sunt: publicul larg,  consumatorii de produse din tutun, comercianţii cu amănuntul de produse finite din tutun, producătorii de produse finite din tutun, angrosişti si distribuitori de produse finite din tutun, furnizori de soluţii pentru operarea trasabilităţii, caracteristicelor de securitate sau sistemelor de stocare a datelor, organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale active în domeniul controlului tutunului şi a luptei împotriva comerţului ilicit cu acest tip de produse.

Perioada de desfasurarea a consultarii publice este 29 iulie 2016 - 04 noiembrie 2016.