3 iulie 2022

Consultări politice ale secretarului de stat Daniela Gîtman cu ministrul britanic de stat pentru Europa şi America de Nord James Cleverly

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a avut marţi, 24 mai 2022, o rundă de consultări politice cu James Cleverly, ministru de stat pentru Europa şi America de Nord în cadrul Foreign Commonwealth and Development Office (Ministerul Afacerilor Externe) al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Dialogul a prilejuit trecerea în revistă a principalelor elemente de actualitate ale relaţiilor româno-britanice, ocazie cu care ambele părţi şi-au exprimat satisfacţia pentru soliditatea raporturilor bilaterale. Oficialul britanic a menţionat cooperarea strânsă în sfera securităţii şi apărării, precum şi colaborarea foarte bună în domeniul afacerilor interne. A fost evidenţiat interesul comun major pentru consolidarea şi diversificarea în continuare a colaborării bilaterale în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Regatul Unit. În context, partea română a reliefat dorinţa de a imprima un nivel superior de ambiţie cooperării în cadrul oferit de Parteneriat, în sensul întăririi caracterului său strategic, mai bunei structurări a obiectivelor şi adaptării acestuia la realităţile curente în plan internaţional.

Totodată, secretarul de stat român a subliniat rolul special al comunităţii româneşti din Regatul Unit, care numără peste 1 milion de persoane, în dezvoltarea relaţiilor româno-britanice, precum şi atenţia acordată de autorităţile de la Bucureşti respectării drepturilor românilor din Regatul Unit. Oficialul britanic a relevat satisfacţia pentru buna integrare a acestora, precum şi pentru contribuţia lor semnificativă la dezvoltarea societăţii britanice.

Consultările au ocazionat, de asemenea, abordarea problematicii relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit. Părţile au fost de acord cu evaluarea potrivit căreia valorile, principiile şi obiectivele împărtăşite de UE şi Regatul Unit, precum şi provocările actuale comune, pe care le abordează printr-o cooperare apropiată, sunt repere fundamentale pentru relaţiile dintre acestea pe termen mediu şi lung.

Cele două părţi au avut şi un schimb de opinii asupra situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, fiind evidenţiată importanţa continuării sprijinului multidimensional acordat Ucrainei. Secretarul de stat Daniela Gîtman a pledat pentru implementarea de măsuri coordonate pentru combaterea efectelor globale ale agresiunii ilegale a Rusiei împotriva Ucrainei, cu o atenţie deosebită pentru asistenţa financiară şi economică imediată, precum şi în perspectiva procesului de reconstrucţie a ţării. În paralel, a subliniat imperativul de a susţine în continuare Republica Moldova, inclusiv prin intermediul Platformei de Sprijin lansate recent la Berlin, la iniţiativa României, Germaniei şi Franţei. La rândul său, ministrul de stat James Cleverly a exprimat aprecieri cu privire la răspunsul prompt, generos şi articulat al României în gestionarea fluxului de refugiaţi din Ucraina, precum şi pentru sprijinul consistent şi continuu acordat Republicii Moldova.

La finalul întrevederii, părţile au convenit imprimarea unui caracter regulat consultărilor politice din sfera afacerilor europene şi continuarea dialogului, prin organizarea unei noi runde de consultări diplomatice, în cea de-a doua parte a acestui an.

Sursa foto: MAE