9 mai 2021

Consultările secretarului de stat pentru afaceri strategice, Dan Neculăescu, cu adjunctul ministrului de externe al Republicii Azerbaidjan, Fariz Rzayev

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Dan Neculăescu, a avut, la 27 aprilie 2021, consultări cu adjunctul ministrului de externe al Republicii Azerbaidjan, Fariz Rzayev, în format videoconferinţă.

Discuţiile au vizat stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale şi au reliefat importanţa valorificării depline a potenţialului de cooperare existent în plan bilateral, pe baza parteneriatului strategic româno-azer.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice a semnalat oportunităţile pentru extinderea şi consolidarea cooperării româno-azere în special în plan economic, în sfera transporturilor şi cea a energiei. A punctat necesitatea organizării regulate a reuniunilor Comisiei Mixte Interguvernamentale de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică. A subliniat, de asemenea, importanţa dezvoltării conectivităţii între România şi Republica Azerbaidjan, inclusiv prin transpunerea în realitate a unor proiecte cu impact regional şi a exprimat satisfacţia pentru cooperarea foarte bună în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Totodată, în contextul marcat de pandemia de COVID-19, Dan Neculaescu a menţionat sprijinul României acordat Republicii Azerbaidjan atât în plan bilateral, cât şi prin intermediul UE.

Adjunctul ministrului de externe al Republicii Azerbaidjan, Fariz Rzayev, a împărtăşit satisfacţia pentru relaţiile bilaterale foarte bune, subliniind rolul parteneriatului strategic bilateral în dinamizarea dialogului politic şi a cooperării sectoriale bilaterale. A reliefat, la rândul său, satisfacţia pentru cooperarea foarte bună în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Totodată, cei doi interlocutori au realizat un amplu schimb de opinii cu privire la evoluţiile regionale de securitate şi implicaţiile acestora.