29 noiembrie 2021

Continuă programul de modernizare a tramei stradale din municipiul Constanţa

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Pe bulevardul Mamaia, lucrările de reabilitare a traseelor pietonale avansează în ritm susţinut. Pe tronsonul delimitat de strada Mircea cel Bătrân şi strada Nicolae Iorga, suprafaţa pietonală este reamenajată cu pavele moderne. În acelaşi timp, pe porţiunea cuprinsă între strada Renaşterii şi strada Patriei, se consolidează infrastructura trotuarelor cu borduri noi. Scuarul median este reconfigurat pentru a fi create noi breşe de întoarcere pe fiecare sens de mers.

Condiţiile de acces pietonal sunt îmbunătăţite pe strada Remus Opreanu, perimetrul cuprins între Comandamentul Flotei şi intrarea în Portul Tomis. Se montează borduri noi iar suprafaţa decapată este pregătită pentru montarea dalelor de granit.

Lucrări de reabilitare a infrastructurii pietonale au loc şi pe aleea Lupeni, unde se recondiţionează căile de acces către blocuri.

În cartierul KM 4-5, continuă intervenţiile pe strada Progresului, porţiunea cuprinsă între strada Liliacului şi strada Meşterul Manole. Se asfaltează trotuarele, după ce în cursul săptămânii trecute s-a reabilitat zona carosabilă.

Infrastructura rutieră din zona Dacia este recondiţionată. În această săptămână, se intervine cu utilaje de asfaltare pe aleea Mimozelor. Prin proiectul de regenerare urbană a zonei, se vor moderniza căile de acces către blocuri, zonele pietonale şi spaţiile destinate parcării autovehiculelor.

Pe strada Soveja, se reface zona de spaţiu verde de lângă staţia de epurare RAJA.

Pe aleea Drăgaica şi pe strada Posada din cartierul Baba Novac, terenul este pregătit pentru asfaltare prin aşternerea mai multor straturi de pietriş. De asemenea, pe strada Teleajen se intervine cu utilaje de excavare.

Spaţiile verzi din aliniamentele stradale sunt întreţinute şi igienizate. Se intervine cu echipamente profesionale.

Pentru siguranţa participanţilor la trafic, se montează indicatoare de informare şi se recondiţionează echipamentele de semaforizare. Totodată, se aplică marcajele rutiere la trecerile de pietoni şi în parcările asfaltate.