30 iunie 2022

Continuă programul de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale

Asian doctor and an assistant in the operating room for surgical venous vascular surgery clinic in hospital.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Continuă programul de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale la nivelul judeţului Ilfov

Cancerul colorectal este o afecţiune ce poate fi provocată de o serie de factori, dar care poate fi şi prevenită.

Factorii genetici, expunerile de mediu, dietele drastice şi condiţiile inflamatorii ale tractului digestiv sunt toate implicate în dezvoltarea cancerului colorectal.
Depistarea precoce a acestuia împreună cu programele de screening este esenţială.

Consiliul Judeţean Ilfov şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Carol Davila” şi Asociaţia „Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România” (COPAC) cooperează în vederea implementării unui program de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale la nivelul judeţului Ilfov.

Pentru a se înscrie în program, ilfovenii eligibili vor proceda astfel:

– se vor adresa medicului de familie;

– în baza solicitării, medicul de familie se va înscrie în platformă, urmând să primească kituri şi frigidere pentru probe;

– instrucţiunile privind prelevarea probelor vor fi explicate pacientului de către medicul de familie;

– după ce proba este în posesia medicului de familie, acesta urmează procedura pentru efectuarea screeningului colorectal.

Iniţiativa se adresează cu precădere persoanelor care fac parte din grupuri vulnerabile, dar pot participa toţi locuitorii judeţului care au domiciliul în mediul rural sau urban, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 74 de ani, cu scopul de a accesa în mod gratuit servicii publice de sănătate specifice.

Sursa foto Pixabay